Salvatorii au intervenit în urma precipitațiilor la Băhrinești și Prajila, Florești

0
59

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în mai multe situații pentru pomparea apei în urma precipitațiilor abundente înregistrate pe teritoriul țării pe 18 și 19 mai. Potrivit informațiilor colectate din subdiviziunile teritoriale de ajutorul pompierilor a fost nevoie în localitatea Băhrinești, raionul Florești, după ce precipitațiile abundente au inundat o parte din subsolul gimnaziului. Pentru pomparea apei au lucrat pompierii din cadrul IGSU.

Intervenția angajaților Inspectoratului a fost solicitată și în localitatea Prajila raionul Florești, după ce ploaia a intrat în beciul unei gospodării. Situația este în continuare monitorizată de angajații subdiviziunilor teritoriale.

Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pe 19 mai, se prevăd precipitații și  intensificări ale vântului din nord-vest în rafale de până la 15-20 m/s. În acest sens Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează deținătorii și gestionarii bazinelor acvatice să verifice starea digurilor și barajelor de protecție. Totodată salvatorii avertizează oamenii care au în grijă minori să-i supravegheze și să nu le permită aflarea acestora în preajma râurilor și lacurilor sau în spații deschise neprotejate. În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.