Familia – cetate sfântă

0
1495

În ajunul sărbătorii dedicate Familiei, marcată anual la data de 15 mai, redacția „Ziarul Nostru” a invitat la sesiune fotografică o familie de polițiști de frontieră. Nu doar pentru că sunt frumoși, carismatici, uniți și prietenoși, ci și pentru că reușesc să repartizeze între ei rolurile în familie, să se ajute reciproc și cu succes să facă parte integrantă dintr-o familie și mai mare – cea a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

„Serviciul este a doua familie a noastră, cam același timp îl împărțim între muncă și familie.”, spun ei. Soțul – Nicolai Levodeanschii este ofițer superior al Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți, soția – Tatiana Levodeanschii este subofițer superior al Sectorului Poliției de Frontiera Soroca, ambii activează în serviciu din anul 2011.

Cu acest prilej, i-am provocat să răspundă la câteva întrebări, căci să fii părinte a patru copii, dintre care, doi băieți și o fetiță – tripleți de un anișor, credem că nu este ușor. De la mic la mare, toți membrii familiei s-au îmbrăcat în uniforme, Tatiana a avut grijă să le coase și celor mici costume speciale.

„La noi niciodată nu vi-i trist, povestește cu zâmbet pe buze Tatiana. Gălăgie toată ziua, e liniște numai când dorm. Ei așteaptă să vină cineva să-i ia în brațe, sunt doriți de alinare, eu nu pot să-i iau pe toți o dată. Vin buneii și se joacă cu ei, mai sunt și oameni buni care ne ajută, ne susțin colegii de serviciu, șefii înțeleg situația noastră și ne sprijină.

La vestea că vor avea tripleți, soții Tatiana și Nicolai Levodeanschii s-au bucurat nespus, căci primul copil, Igor, a venit după o lungă așteptare de patru ani. „Credeam că e o glumă. Ne rugam, Doamne câți ne-i da, numai să fie”.

Pe data de 9 martie 2020 au venit pe lume Matei, cel mai activ, Marius, cel drăgăstos și Melissa – cea mai curioasă dintre toți. La revenire din maternitate, în prima noapte nu a dormit nimeni, nici chiar frățiorul mai mare, care acum e de ajutor, fiind cel mai responsabil.

Nu s-au speriat de greutățile ce se ivesc în cale o dată cu mărirea familiei, important e să fie cu toții sănătoși. Sunt încrezători că vor reuși să facă față.

„Și ce credeți, avem și o capră, am adus-o din sat să dau lapte la copii. Mai cumpăr și lapte praf pentru bebeluși, dar e cam scump”, spune Tatiana.

Activitățile zilei, în familia Levodeanschii încep dimineața devreme. La ora 6:30 Nicolai deja iese din casă. Igoraș frecventează grădinița. Rămân acasă mămica și cei trei gemeni. Toată ziua e mișcare continuă, mâncare și joacă.

„Mi-e dor de serviciu, spune tânăra mămică. Mă uit câte lucruri noi învață soțul, nici nu le dovedește. Dar când să reușească, dacă vine acasă, și-i pun copiii în brațe?”. Oricât de obosit nu ar fi după o zi sau o noapte de muncă, Nicolai se implică totalmente în tot ce ține de activități casnice.

„Și când sunt plecat mă gândesc, oare ce fac ei acasă, iar când revin, îi văd veseli, încep a vorbi: „Tata, tata!”. E o bucurie când te uiți la ei. Până le facem baie, până-i culcăm se face miezul nopții. Bucurie și greutate, împreună se trece prin toate, spune Nicolai. Ne străduim să dăm copiilor o educație bună, să le acordăm atenție și să-i iubim pe toți egal”.

„Familia este ceva sfânt și frumos care trebuie de păstrat.” , adaugă Tatiana.

Familia este celula de bază a societății, cetatea în care suntem protejați și încurajați să creștem. În cadrul Zilei Internaționale a Familiei sunt promovate valori precum toleranţa, empatia, împărţirea sarcinilor casnice, respectarea dreptului fiecăruia la educație sănătoasă și libertate.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.