La Sfat cu oameni frumoși descusuți de Nina Neculce

0
160

Am cunoscut la Vertiujeni, raionul Florești, un om frumos, un bun gospodar, priceput la toate: pictează icoane, modelează prin turnare chipul lui Iisus și alte chipuri de sfinți pe răstignirile care le creează, construiește case, foișoare, întreține în bună ordine propria gospodărie. Este vorba de meşterul popular ȘTEFAN GALBEN.

„Paștele e o minune pe care o vede, o simte și o trăiește tot creștinul”


Nina Neculce: Cum ați deschis ușa acestei primăveri, cinstit gospodar?
Ștefan Galben: Cu emoții de primăvară ca și în anii trecuți, plus și cele legate de pandemie. Existența virusului o iau în serios, mă protejez, purtând mască și având la îndemână dezinfectant.

N.N.:Sunteți născut aici, la Vertiujeni?
Ș.G.: Nu. M-am născut în satul Japca, pot spune la Mănăstirea Japca, căci am crescut pe lângă mănăstire. Amintirile cele mai frumoase și mai luminoase din copilărie sunt legate de mănăstire. Mergeam la sfintele slujbe, îmi plăcea să ascult preoții care slujeau și măicuțele care cântau în corul mănăstirii. La acea vreme era unica Mănăstire deschisă în Republica Moldova. Multe biserici erau închise și veneau creștinii la rugăciune din toate satele din jur și chiar din sate mai îndepărtate, veneau și din Ucraina.

N.N.:Cu cine ați mers pentru prima oară la biserică?
Ș.G.: Cu părinții. Și din prima corul m-a fascinat.Tare frumos mai cântau măicuțele! Glasul clopotelor se contopea cu glasul lor. Trăiam o bucurie de nedescris când le ascultam. Fericit eram și acasă când auzeam muzica clopotelor seara, dimineața.

N.N.: Vă mai amintiți cum răsunau Clopotele Învierii?
Ș.G.: Cum să nu! Doamne, cât de frumos era în Noaptea Învierii! Noi, copiii, în noaptea aceea magică nu aveam somn. Mergeam cu părinții la sfințit pasca. Parcă văd și acuma curtea mănăstirii plină de luminițe galbene, parcă aud preoții salutând mulțimea cu „Hristos a Înviat” și toată lumea răspunzând în cor „Adevărat a înviat!” Parcă aud glasul clopotelor care vesteau zile frumoase, încărcate de bucurii, speranțe, de energie nouă și Lumină Blândă. Vestea Învierii răsuna până hăt departe peste Nistru. Iar pacea și bucuria lui Hristos cel Înviat se strecura în inimile noastre de copil.

N.N.: Cum ați defini Sărbătoarea Paștelui?
Ș.G.: Da cum? Așa cum o definește Biserica – cea mai Mare Sărbătoare a Ortodoxiei. Este o Sărbătoare a Bucuriei și Speranței. O sărbătoare care alină sufletele tuturor. E o minune pe care o vede, o simte și o trăiește tot creștinul.

N.N.: Când ați văzut pentru prima oară lumina zilei, domnule Ștefan Galben?
Ș.G. La 12 august, 1959. Sunt al patrulea copil din cei șase pe care i-au crescut și educat părinții mei, Afanasie și Valentina Galben. Vin dintr-o familie de oameni simpli. Tata a lucrat în brigada de construcții, iar mama – la tutun. De prin clasa a VI-a îl înlocuiam pe tata la brigadă. El pleca prin alte sate la ziditul caselor particulare. Era un bun meșter zidar. Se ducea să câștige un ban, iar eu mă duceam în locul lui la construcția fermei pentru vite.

N.N.: Cred că ați avut o copilărie mai cu greutăți.
Ș.C.: Dar de ce credeți așa? Am avut o copilărie foarte frumoasă. Am păscut vitele pe malul Nistrului, am fost mereu în preajma mănăstirii. Îmi plăcea să stau îndelung în fața icoanelor. De acolo mi se trage dragostea pentru pictatul icoanelor. Ne jucam pe malul iazului, prindeam pește, beam apă cristalină de la izvoarele din apropierea acelui iaz. Pe malul Nistrului ne jucam de-a V-ați ascunselea, de-a Drapelul, de-a Împăratul și Soldatul și alte jocuri copilărești. Când am crescut mai mărișor le eram părinților de ajutor. Cum vă spuneam, îl înlocuiam pe tata la muncă. După ca am absolvit clasa a VII-a, vara ne-am dus mai mulți colegi de clasă în brigadă. La cei mai mari nu le-a plăcut cum lucrează colegii mei, i-au trimis acasă, m-au lăsat numai pe mine.

N.N.:Înseamnă că au văzut la dumneata pricepere și îndemânare. Mă gândesc că dacă părinții vă dădeau mereu de lucru, cu reușita la școală mergeați mai prost.
Ș.G.: Nu-i adevărat. Mi-a plăcut cartea. Am învățat bine la școală, pe note de „4” și „5”, cum ar fi „9” și „10” acum. După absolvirea a 8 clase mi-am continuat studiile la Tehnicumul de Silvicultură din Camenca, mai aproape de casă, deși aveam recomandare la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău. Am făcut studii la Colegiu, dar nu am lucrat pe specialitate, nu mi-o plăcut. Mă atrăgea construcția și am continuat să lucrez în acest domeniu.
N.N.: Când a încolțit în sufletul dvs. pasiunea pentru pictură, sculptură? Văd foarte multe lucrări de artă aici în atelierul dvs.


Ș.G.: De mic îmi plăcea desenul. Desenam peisaje din natură, tancuri, animale. În clasele a III -IV -V-a îmi plăcea să fac portrete. Nu știu de ce m-a atras chipul lui Lenin. Îl pictam destul de reușit în profil. Pictam toate gazetele de perete, alte lucrări, ce mi le solicitau profesorii. Am pictat și la tehnicum, și în armată doi ani am fost pictor decorator. În armată am fost rugat să pictez portretul lui Lenin pentru toate trei unități militare. Serviciul militar l-am făcut în orașul Odințovo, lângă Moscova. Secretele construcției le-am deprins de la tata, iar pasiunea a venit atunci când mergeam și-l înlocuiam, apoi am lucrat chiar ca angajat în această brigadă până la destrămarea colhozului. După aceea am apucat drumul pribegiei, muncind în construcții și la Petersburg, și la Moscova. Toate lucrările de pictură pe care le vedeți aici în atelier încă nu-s duse la bun sfârșit. Urmează să le perfecționez. O fac pentru plăcerea sufletului când dispun de timp.

N.N.: Dar mai mult vă îndreptați talentul spre pictatul icoanelor, așa am înțeles?
Ș.G.: Așa este. Am pictat în semicatedrala din Napadova, la Japca, în Glingeni. La Napadava am restaurat interiorul, care a fost tare distrus și totodată am pictat și câteva icoane. Aproape doi ani am lucrat acolo împreună cu niște băieți. Pictez icoane pe care le fac cadou. Acum lucrez la chipul Sfântului Ștefan cel Mare.

N.N.: Aveți o casă frumoasă. Cu mâinile dumneavoastră ați ridicat-o? Lucrările din interior tot dvs le-ați îndeplinit?
Ș.G.: Sigur că da. În interior am vrut să fac altfel, să combin cu pictura, să fac niște ornamente ca în palatele din secolul trecut, dar copiii m-au oprit. Am executat lucrările într-un stil modern. Am făcut-o pe apucate, îndeplinind diferite comenzi pe la alți gospodari. Sunt invitat prin toată republica. Acum am o comandă în Călărași. Sunt invitat să construiesc un foișor cu cuptor de copt și grătar. Un astfel de foișor am făcut la Târgu Vertiujeni. La moment îndeplinesc o lucrare de construcție în satul de alături.

N.N.: Dar sculptura cum s-a lipit de sufletul dumneavoastră? Am văzut în curte chipul lui Iisus și alte câteva lucrări, iar la intrarea în sat, chiar aici aproape de casa dvs –o Cruce Mare, care am înțeles e tot opera dumneavoastră.
Ș.G.: Acestea sunt lucrări turnate din două componente, nu sculptate. Am realizat o mulțime de troițe, sau răstigniri, cum le spunem noi, prin diferite sate. Aici în sat am făcut câteva, mai am astfel de opere prin Napadova, Temeleuți, în Racovăț am făcut vreo șase. Crucea Mare pe care ați văzut-o la marginea satului nu e terminată. Chipul lui Iisus pe care l-ați văzut în curte va fi instalat acolo. Poate ne va ajuta Dumnezeu s-o terminăm cât mai curând. Ne-am propus până la Duminica Mare să finalizăm lucrările.

N.N.: Copiii v-au moștenit talentul?
Ș.G.: Fiica mai mare are darul picturii, dar nu se ocupă. Nepoțelul se arată îndrăgostit de desen. Tot mă roagă: „Hai tâca să mai desenăm ceva!” Și văd că are îndemânare.

N.N.: Să vorbim puțin și despre viața personală. Cum ați cunoscut-o pe Ana de la Vertiujeni?
Ș.G.:Ne-am întâlnit la Camenca. Era anul 1981. Eu mă duceam la Moscova după vopsele pentru pictură. Aveam de pictat izvoarele la Mănăstire. La casa de bilete ne-am cunoscut. Cumpăra și ea bilet până la Moscova. Am mers împreună, am aflat că lucra la o fabrică de confecții. Am vorbit despre câte în lună și stele și acel drum în capitala Rusiei ne-a legat pentru toată viața. Peste doi ani, în 1983 ne-am căsătorit. N-am făcut nuntă. Doar ne-am cununat în biserica din satul Salcia. Am ales să mergem acolo, pentru că aveam dragoste și respect pentru părintele Grigore, Dumnezeu să-l ierte, care a fost omorât mișelește în propria casă de niște bandiți.

A fost un preot cu chemare de Sus, luminoasă să-i fie amintirea! Apoi aici, la Vertiujeni, am luat loc de casă și am început să ne construim casa. Ne-a mai dat ajutor și sovhozul. Am ridicat casa cu mâinile mele, cu ajutorul rudelor și așa am format o familie. Am adus pe lume 3 copii – două fete și un băiat. Fata mai mică a absolvit Colegiul de Arte din Soroca. Acum muncește în Portugalia. E căsătorită, ne-a bucurat cu un nepoțel. Fata mai mare are gospodărie în sat. Mezinul e plecat în Germania. Nora locuiește într-o gospodărie cu noi. Sunt un bunel fericit cu şase nepoți și o nepoțică.
Paștele a venit în casa noastră ca în fiecare an, cu pace și bucurie şi cu toţi copiii grămăjoară.
Un cald Hristos a Înviat! pentru toți cititorii „Ziarului Nostru”!

N.N.: Adevărat a înviat! Multă sănătate și putere de muncă!

PUBLICITATE