(in memoriam)
PRECUVÂNTARE
L-am cunoscut pe Nicolae Dabija în adolescență. Cumpărasem de la librăria din Zgurița volumașul „Dintre sute de catarge”. Era o selecție de poezie și proză tânără, înmănuncheată de Mihai Cimpoi cu un cuvânt înainte de George Meniuc. Se întâmpla aceasta în anul 1973, când tânărul poet lucra la redacția pentru tineret a Televiziunii moldovenești.
Cele două poezii „Patria” și „Rod”, incluse în carte, purtau semnătura Ioan Dabija (Nicolae Ciobanu). Mai târziu aveam să aflu că își alesese acest pseudonim, Ioan Dabija, în memoria unchiului său, arhimandritul Serafim Dabija, un duhovnic român deportat în GULAG în 1947. Cartea de debut „Ochiul al treilea” a semnat-o deja Nicolae Dabija. Cu acest nume a întrat în literatură și a devenit cunoscut atât la noi acasă, cât și peste hotare.
Nicolae Dabija a fost de mai multe ori la Soroca, a scris despre Soroca. Eram încă elevă când am citit în revista „Femeia Moldovei” un articol foarte frumos despre Cetatea Soroca. De-a lungul activității mele de jurnalistă soroceană am participat la mai multe întâlniri cu scriitorul aici, în urbea noastră, despre care am relatat radio sau am scris în presă. Vie în memorie îmi stă o întâlnire din 11 martie, 2008, ce a avut loc în Cetatea Soroca. Venise împreună cu regretații Alexandru Moșanu și Andrei Vartic. Apoi îl văd în februarie, 2010 la dezvelirea bustului Grigore Vieru, în 2012, când a fost declarat Profesor de Onoare al Liceului „Petru Rareș” .
Ultima dată ne-am întâlnit la Soroca la 23 martie, 2017 la Biblioteca Publică „ Mihail Sadoveanu”, când s-a făcut bilanțul activităților desfășurate în anul 2016, declarat de bibliotecă Anul Nicolae Dabija. Venise însoțit de artistul plastic Leonid Popescu, profesorul Alexandru Amititeloaie de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, profesorul Ionel Pintilie de la Universitatea „Apolonia” din Iași și jurnalistul Andrei Dumbrăveanu. Parcă îi aud și acum discursul impresionant, dialogul inițiat cu elevi de la colegiile și liceele din Soroca, care îi citise cărțile „Tema pentru acasă” și „Nu vă îndrăgostiți primăvara”… Încă nu pot acepta gândul că acest mare scriitor, publicist și patriot al neamulu nu mai este printre noi.
Nicolae Dabija în Cetatea Soroca(11 martie, 2008)
(fragment din discursul rostit cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România)
Dragi soroceni!
Am impresia că în aceste clipe ne ascultă strămoșii. Să le spunem că Cetatea e la locul ei, sorocenii sunt la locul lor. Mulți au vrut să ne zmulgă rădăcinile, dar n-au reușit. Pentru că rădăcinile noastre sunt adânci în aceste locuri. Dovadă este această Cetate, dovadă sunt oasele care zac sub pereții ei. Dovadă sunt sorocenii care au făcut Unirea. Și atunci era primăvară ca și acum…
Soroca este sufletul Țării cu simbolul ei exceptional-Cetatea. Eu o văd ca o stâncă de care s-au lovit apele de la marginea Europei. Pentru că aici, la Nistru au fost marginile Europei. Pare paradoxal că unii încearcă să spună că marginile Europei trec prin Balcani. Dar dacă urmărim atent istoria, vedem că marginile Europei și civilizației au trecut pe aici, pe Nistru. Primul mare European a fost Ștefan cel Mare, care a zidit aceste cetăți. Ortodoxia era Europa. Creștinătatea era Europa. Dacă nu erau strămoșii noștri să stea de veghe la marginea Europei, mă îndoiesc dacă aveam astăzi Marele Dom din Koln, care s-a construit 700 de ani, sau Catedrala Notre Dame din Paris, care s-a construit 300 de ani. Strămoșii noștri au stat de veghe la hotar ca cei din Europa să aibă timp suficient ca să-și facă catedrale, muzee, alte edificii cultural-spirituale. Eu vorbeam cu un european și-i spuneam că Ștefan cel Mare a zidit Putna timp de o lună și după aceea i-a învins la Lipnic pe tătari. Și acest monument nu este mai puțin important decât Domul din Koln, care s-a construit 700 de ani. Destinul nostru, destinul Sorocii a fost să oprim hoardele barbare de la răsărit, care veneau spre Europa…
Pentru că suntem în Cetate o să vă citesc o poezie: CETATEA SOROCII / Zi fără soare/Murmur de grâu./În zori, răsare/ Cetatea din râu./Vechiul castel/picat din icoană./Ca un drapel/
Sau ca o rană./Îşi spumegă creasta/ valul trudit/ De piatra aceasta/ mulţi s-au lovit./Din oase zidită/În miezul epocii/stă mândră înfiptă – Cetatea Sorocii.”
Nicolae Dabija, Andrei Vartic și Alexandru Moșanu în Cetate printre soroceni, 11 martie, 2008. (Foto Vadim Șterbate)
Nicolae Dabija pomenit în cadrul Sfintelor Liturghii
Duminica trecută în câteva biserici din zona Sorocii, ce țin de Mitropolia Basarabiei s-au oficiat slujbe de pomenire în memoria lui Nicolae Dabija. La Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Volovița, pentru sufletul marelui slujitor al verbului românesc, nou-adormitul Nicolae Dabija, s-au rugat trei preoți, care au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: preotul protopop de Florești și Soroca, Marian-Cosmin Grigore, părintele Ioan și preotul paroh și consilier eparhial, Florentin Doboșeriu.
O emoționantă slujbă de pomenire a avut loc la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca. Așa cum au fost pomeniți în această biserică Grigore Vieru, Constantin Tănase, Ion Ungureanu, alți mari patrioți ai neamului, pe masa așternută cu tricolor a fost așezată fotografia lui Nicolae Dabija, colacii și vinul, câteva din cărțile sale și un buchet de lalele galbene. S-au rostit cuvinte de omagiu, s-au depănat amintiri.
Cu lacrima pe obraz, doamna Ana Bejan, care a fost colegă de facultate cu Dabija, a mărturisit că de cum a auzit vestea tristă lacrimile-i curg și curg: „Pentru noi studenții, Nicolae Dabija era un model. Citea foarte mult, îndrăznea la lecțiile de literatură să recite poezii de Nichita Stănescu, mințind profesorul că sunt scrise de Petrea Cruceniuc. Avea simțul umorului, nu un umor ieftin, ci un umor fin, inteleigent, plin de înțelepciune. Toată viața a fost cel mai credincios apărător al limbii și literaturii române. Credea în posibilitatea de a surmona barierele și dovedea că se poate. Ne lasă o mulțime de cărți solide, un săptămânal în care a publicat cele mai arzătoare editoriale – sunt doar două monumente ale amintirii acestui om luminos. Nicolae Dabija va rămâne pentru totdeauna un simbol al curajului și al demnității naționale.”
Cu drag despre Nicolae Dabija, care a avut o legătură puternică cu Dumnezeu, a vorbit preotul-paroh, Sorin Huluță. Iar profesoara Olga Gherghelegiu avea să spună că a fost studenta domnului scriitor în perioada când acesta a predat Literatura Veche la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. În zorii zilei de luni, 15 martie –ziua înmormântării marelui patriot, doamna Olga Ghergheligiu a scris următoarea poezie:
RUGĂ
Azi pleacă în vecie Om frumos,
Cu dor nestins de Românie Mare
Și lacrima pătrunde pân-la os,
Iar Logosul e numai zbuciumare!
O doină răsuna-va peste văi,
Și-acele dealuri cu clopotnițe șirag
Vor plânge în naframă cu ai săi,
Cu „dorul interzis” de omul drag!
Adio, plânge steagul tricolor,
Ce străjuiește trista poezie,
Adio și … rămâi nemuritor-
Zugrave anonim, pe strămoșească glie!!!
Nicolae Dabija comemorat la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”. (Foto Olga Ghergheligiu)
Momente de la ultima lui vizită la Soroca, surprinse de Viorica Poștaru:
„Noi avem un lucru unic în toată Europa – CETĂȚILE, care au apărat insula noastră de latinie”
Să-l asculți, să-l tot asculți…
Trandafiri pe pânză pentru Nicolae Dabija de la elevii soroceni
Ce frumoți sunt copiii care știu poezie pede rost!
Cât trăim pe-acest pământ/ Mai avem un lucru sfânt
Ultima poză realizată la Soroca. Nicolae Dabija cu prietenii Leonid Popescu, Alexandru Amititeloaie, Ionel Pintilie, Andrei Dumbrăveanu, gazda bibliotecii Eugenia Răileanu și subsemnata.
Nina Neculce