La Sfat cu oameni frumoși descusuți de Nina Neculce

0
668

    El și Ea. Feodora lui Gavril și Gavril al Feodorei. Așa îi știe satul Racovăț, raionul Soroca, unde s-au născut și au crescut. Ea, născută pe 10 decembrie, 1951 în familia Liubei și a lui Roman Ceban, mutați deja la Domnul, a fost al doilea copil în familie, a doua soră dintre cele trei. Toate au rămas în sat. Au ales să muncească în agricultură, Dumnezeu binecuvântându-le cu familii sănătoase.

 Gavril s-a născut în 1948 din  părinții Axinia și Mihail Zabulica, răposați și ei, care au adus pe lume 10 copii: 7 băieți și 3 fete. Ca și Feodora a absolvit 8 clase și a ales să muncească la pământ. Mulți ani a cântat în  fanfara colhozului.

 De aproape 52 de ani sunt împreună. Și-au construit casă arătoasă, au săpat o fântână la poartă, au sădit copaci și au crescut și educat 4 copii, care le-au adus 7 nepoți. Au dus și duc o viață echilibrată, prețuind fiecare clipă trăită.

 Cu ei am avut plăcerea să stau la sfat în una din serile acestei ierni, vorbind despre copilărie, dragoste, viață.

„Ne bucurăm de fiecare zi trăită.

Judecăm mai puțin și iubim mai mult”

 Nina Neculce: Cinstiți gospodari, bine v-am găsit sănătoși! Ce mai faceți?

Feodora:Mulțumim Domnului, tare bine. Cât erau copiii lângă noi, trebuiau mai multe și poate mai apăreau și supărări. Da acuma nu avem motiv de supărare. Ne bucurăm de fiecare zi trăită. Tare ni-i dragă viața, că tare-i frumoasă! Dar gândurile ni-s mereu la copii și nepoți. Serioja, cel mai mare, care a absolvit Universitatea de Medicină, acum e în Italia cu familia și spune că-i este bine.Vitalie, absolvent al Colegiului de Arte, l-a urmat. Sunt stabiliți amândoi în Padova. Amândoi și-au  făcut căsulene. Serioja are un băiat de 16 ani, se ocupă cu sportul. Vitalie are fată și băiat, care la fel sunt pasionați de sport. Fiica Galina și fiul Ion, dezmierdat de noi Vaniușa, după ce au muncit în Grecia, și-au deschis propria lor afacere, aici la Soroca. Fiica locuiește cu familia în Soroca, are trei copii, iar Vaniușa cu familia lui e aici cu noi într-o ogradă și ne-a bucurat cu un nepoțel.

N.N.: Ați avut o copilărie frumoasă?

Feodora: Îmi pare că nimeni n-a avut așa copilărie. Am avut niște părinți ca niște sfinți, tare cuminți și tare ne-au ajutat la tustrele. Mama a fost croitoreasă a cusut la tot satul. Era cam bolnăvioară și lua tutun mai puțin. În mahala cu părinții erau amândouă mâcile – mâca Mărioara și mâca Anica. Mama se mai ducea miercurea, duminica cu tata pe la piață, ne lăsa dormind, dar mâcile veneau și făceau tot ce trebuia de făcut în gospodărie. Ele o ajutau pe mama la scărmănat lâna, la tors, la înșirat pe ață frunzele de tutun, la păpușit. Noi ca și copii mai ajutam, dar ele nu ne prea puneau la treabă. „Hai duceți-vă și jucați-vă că amu-i al vostru. Lăsați că noi le facem și fără voi.” Eu nu le uit niciodată pe bunucile mele: cuminți și înțelepte, cu vorbă așezată. Au  vorbit frumos întotdeauna cu noi. Am locuit într-o ogradă cu bunelul de pe tată. Era un om credincios. A fost pe la  multe lăcașuri sfinte: Poceaiev, Lavra Pecerska din Kiev, pe la Mănăstrirle de la noi din Moldova. Pe bunelul l-a chemat Toader. El a rămas fără soție de 37 de ani. L-a avut numai pe tata și pe o fiică (nana Alexandra) și nu s-a mai căsătorit. Și-a crescut copiii, i-a  ajutat cum a putut…  De lucrat, nu zic că nu am lucrat, ori nu am făcut cum trebuie, dar cum alți copii erau munciți, chinuiți, noi nu am fost. Tata lucra la grădină și se ducea el mai până la ziuă, apoi venea la prânz, ne lăuda că am făcut  curat, am avut grijă de orătănii. A ținut toată viața oițe, vacă nu am avut. Așa că eu cu vaca la păscut nu am fost, cum se duceau alți copii.

Gavril:  Noi am muncit de mici alături de părinți. Dar ne-am bucurat și de copilărie, de jocurile pe care le făceam cu băieții din mahala. Și copilăria de până a merge la școală și din anii de școală a fost frumoasă. Frumoși au fost și anii când mă făcusem flăcău.

N.N.: Și dacă ați  pomenit de anii când v-ați  făcut flăcău, ajungem și la povestea dvs. de dragoste.

Gavril: Povestea noastră a început în 1969. Cum am cunoscut-o pe Feodora? Ne-am întâlnit la o nuntă. Pe atunci la nunți se ducea tot tineretul din sat. Și cum ne-am văzut, ne-am plăcut și timp de trei luni ne-am căsătorit. M-am grăbit s-o iau, nu cumva s-o mi-o ia altul. Era frumoasă ca o floare de primăvară. Avea o gâță mare lăsată pe spate și purta o rochiță înflorată. Așa de tare mi-o plăcut de cum am văzut-o că m-am hotărât s-o iau la primul dans. Cum am luat-o de mână nu i-am mai dat drumul toată nunta. Atunci mi-am zis în gând: „Asta o să fie a mea! Așa îmi spune inima.” Și așa a fost.

Feodora: Tare frumoase mai erau nunțile atunci! Se grămădea tot satul. Veneau și din alte părți. Lumea venea la împreunat cu privitul. Iar fetele și flăcăii mergeau la nunți ca la discotecă. Până să-l cunosc pe Gavril  mă mai ținea de mână la o nuntă când unul, când altul, dar la nunta aceea Gavril nu mi-a dat drumul de mână. Eu dansam cu o prietenă și cavalerii au veniit și ne-au despărțit. Atunci fetele nu aveau voie să între în horă. Numai cu băieții trebuiau să între. Și Gavril m-a băgat în roată și am tot dansat până Soarele cobora la asfințit. Când era așa ca o pâine mare, noi ajunsesem la poartă. Ținându-mă de mână îmi zice: „Eu n-am prietenă, da tu ai prieten?” Eu i-am răspuns că n-am, iar el mi-a apucat mâinile între ale lui și, privindu-mă drept în ochi, a vorbit: „ Eu zic că de azi o să fim împreună. Îmi place de tine și vreau să fii prietena mea. Tu ce zici?”  Un pic rușinată, i-am răspuns: „Să fie precum zici.” Și așa am început să ne întâlnim duminică de duminică timp de trei luni. Când mergeam la club și când mă lua la dans, parcă pluteam. Nu știu dacă mai dansa cineva atât de frumos cum dansa el. M-a fermecat, m-a vrăjit. Ce mi-a mai plăcut la el? Era îmbrăcat curat. Pantofii lustruiți, pantalonii la dungă, cămașa cu gulerul scrobit și vorbea frumos. Se comporta cu delicatețe. Mă mai întâlnisem cu băieți, care te pișcau, îți suceau mâna și până nu țipai nu-ți dădeau drumul. Iar Gavril era deosebit de ceilalți.

N.N.: După câte întâlniri a fost primul sărut?

Feodora: După multe. Atunci nu era ca acum. Trebuia să treacă oleacă de timp până când  flăcăul îndrăznea să-ți fure un sărut. Primul lui sărut m-a fermecat.

Gavril: O magie a fost acea seară când deja hotărâsem să ne căsătorim. Am îmbrățișat-o cu drag și am sărutat-o. A fost ca un vis. De multe ori am repetat sărutul așa ca întâia oară…

N.N.: Nunta cum a fost?

Feodora: Of! Nici nu vreau să-mi amintesc. A turnat ca cu  găleata toată  duminica ceea.

N.N.: Înseamnă  că a fost cu mană din cer.

Feodora: Mulțumim Domnului de tot ce ne-a dăruit până acuma.

N.N.:Numiți câteva din bucuriile care v-au încălzit sufletul de-a lungul anilor.

Feodora: Bucurie a fost întotdeauna când era curat în casă și afară, mâncarea aburindă pe masă și noi ne așezam cu toții în jurul mesei, mai mare bucurie nu-mi trebuia. Când ajungeam de Paști și-i împodobeam pe toți cu hăinuțe noi, cu încălțăminte și când ieșeau pe poartă îmi era mai mare dragul să-i privesc. Munceam și ne străduiam ca să fie toți în rând cu lumea. Iar când veneau de la școală și ne spuneau că au terminat trimestrul cu note excelente, ne creșteau inimile de bucurie.  Bucurie mare  am trăit și atunci când ni s-au născut copiii. Nu pot să uit momentul când l-am adus pe Vaniușa de la maternitate. Diferența între primul copil și ultimul e de 14 ani. Aveam 34 de ani când l-am născut. Mă consideram bătrână. Și-mi era rușine de copii. Serioja tocmai făcuse admiterea la Bălți la Colegiu. (După Colegiu a mers la Universitatea de Medicină) Când am venit acasă, l-am așezat pe micuț pe divan. Serioja a întredeschis ușa și a închis-o înapoi. Da eu nu știam ce să fac. Cădea cerul peste mine. Deschid ușa și strig: „Măi Seriojică, ia vino și vezi ce frățior aveți!” El a întrat, s-a apropiat de  divan, s-a uitat cu gingășie la copilaș și a zis: „Mamă, chiar îi tare frumușel! Ce ochișori drăgălași, ce năsuc micuț și ce guriță ca o vișinică are!” L-a luat în brațe. Tata cu mama, surorile mele, alte neamuri stăteau și se uitau cum fratele mai mare îl ține cu drag în brațe pe mezinul. Rușinea a trecut, Vaniușa a crescut și astăzi ne este sprijin la bătrânețe. Locuiește cu familia aici cu noi într-o ogradă. Îi mulțumim Domnului că ni l-a dăruit!

N.N.: Ați convețuit împreună aproape 52 de ani, care ar fi secretul unei căsnicii de lungă durată?

Feodora: În primul rând când vezi că trebuie să taci, taci. Când vezi că trebuie să conduci-condu. Că n-o să zică nimeni nimic, că acel de peste drum nu știe cine conduce. Da el, dacă a zis: „Hai așa”, apoi eu m-am dat după dânsul. A greșit, a nimerit, eu mă dam. Și dacă mai trecea oleacă de timp și vedeam că n-are dreptate, eu îi lămuream încetișor cu binișorul ca în cele din urmă să zică: „Că bine zici, măi nevastă, hai să facem așa cum zici tu!” Întotdeauna ne-am ascultat unul pe altul și ne ascultăm și până în ziua de azi. Când erau copiii acasă se mai întâmplau certuri că nu ajungea una, nu ajungea alta, dar în prezența copiilor ne-am străduit să nu ne certăm. N-am dorit ca să-i facem pe copii să se scârbească că unul nu are minte, ori altul se face mare și tare.

 Bodaproste că întotdeauna ne-am rugat Domnului! Nu era duminică sau sărbătoare religioasă ca eu să nu fiu la biserică. De vreo 10 ani mă însoțește și soțul. Ținem posturile. Și cu ajutorul lui Dumnezeu peste toate am trecut. În viață am avut de toate. Scârbele nu ne-au ocolit. Dar  puterea rugăciunii am simțit-o în toate situațiile grele.

N.N.: Când te-a supărat cel mai tare Gavril?

Feodora: Parcă nici n-au fost momente de mari supărări. Nu-mi amintesc.

N.N.: Dar Feodora pe mata?

Gavril: Am o soție tare grijulie și n-am cum să mă supăr pe ea. Mie îmi place tot la ea. Să vedeți cu câtă grijă mă pregătea pentru plecările mele la sanatoriu.(Eu, cu careva probleme de sănătate, mergeam foarte des la sanatoriu.) Ea îmi călca cămașele, schimburile, le aranja frumos în geamantan, le parfuma. Vecinele îi ziceau: „Nu-l lăsa fa, că și-a găsi vreo una pe acolo și te-a lăsa cu tot cu  copii.” Dar ea nu le asculta. Niciodată nu s-a luat după gura lumii.

N.N.: Bade Gavril, da ian spune, matale ți-au plăcut femeile? Nu ai călcat pe bec niciodată în tinerețe pe la sanatoriu?

Gavril: Da cărui bărbat nu-i plac femeile? Mie mi-a plăcut una și bună – nevasta mea. Eu mă duceam la sanatoriu să mă tratez, nu să mă distrez. Mi-a dat Dumnezeu femeie frumoasă, harnică, bună gospodină și-s mulțumit de ce mi-o dat.

N.N.: Dragă Feodora, zice soțul că nu ascultați ce spun vecinele. Îl petreceați cu inima deschisă la sanatoriu?

Fedoroa: Da. Eu am  avut încredere în el, cum am în mine.

Bărbatul meu îi înțelept, nu-i guraliv, nu cată bucluc, îi cuminte. O să vă spun o întâmplare. Cu mai mulți ani în urmă, a doua zi de Arhanghel, de hramul satului au venit la noi mama cu fiica (Feodora și Catiușa) de la Volovița ca să cumpere o juncă. Dacă era a doua zi de hram, ne-am așezat la masă noi în trei. Gavril era dus la Kiev cu colectivul artistic. Și cum stăteam noi așa și vorbeam de una de alta, la un moment dat Catiușa îmi zice: „ Feodora, tu chiar ai încredere în Gavril că-l lași peste tot? De ce îl lași?” Eu îi răspund: „D-apoi cum să nu-l las, dacă are ocazia să plece, dacă se duc toți bărbații din colectiv? Sau cum să nu-l las la sanatoriu să-și întărească sănătatea?” Iar ea și mai apăsat: „Eu pe al meu nu l-am lăsat niciodată să plece undeva. Dar tu de ce îi dai voie? El e tânăr, frumos…” Mă uitam la ea zâmbind și zic: „Eu am încredere în el. Nu cred că o să găsească una mai bună ca mine.” Da ea după o pauză, și mai aprinsă: „Să știi că chiar și-o găsit una! Ascultă ce-ți spun!..” Mama fetei striga la ea încercând s-o oprească: „Tu ce ai venit aici să cumpărăm junca, ori să strici familia, să faci bucluc?” Da eu foarte calmă am zis: „ Stai mata liniștită, chioche Feodoră, că nu-mi face niciun bucluc. Să-mi mai spună încă zece ca și Catiușa vorbele acestea, că eu nu cred. Eu îmi cunosc soțul ca Numele Tatălui. De ce să cred, dacă eu știu că-l am de bărbat și mă gândesc că mă are și el de soție. Da dacă chiar și s-a alunecat cu mintea, treaba lui, e păcatul lui. Pentru tot ce face în familie eu îs tare mulțumită și o să-i port respectul în continuare.” Catiușa a tăcut și n-a mai zis nimic.

  Da, l-am lăsat întotdeauna cu inima deschisă la sanatoriu. Acuma când grijile casei s-au mai rărit, mergem împreună la sanatoriu. Ne implicăm în activitățile artistice, care se organizează acolo.  Jucăm în scenete amândoi. Mie îmi place să recit poezii și recit și poezii. Am muncit  din greu toată viața. Noi amândoi am dus jugul din noapte până în noapte. Trebuia de făcut, făceam, nu ne uitam că suntem trudiți. Iată că a venit vremea  să ne bucurăm împreună și de odihnă, și de întărirea sănătății.

   Îi mulțumim Domnului că ne-a unit și ne are în pază până în prezent, ne-a învățat să judecăm mai puțin, să iubim mai mult, să înțelegem mai mult.

N.N.: De unde se alimentează priceperea de a convețui  într-o frumoasă armonie toată viața?

Feodora: De la Dumnezeu, de la părinți. Eu îi datorez foarte mult bunelului Toader care mă învăța așa: „Să fii cumincioară, Fedorică, înțeleaptă, gospodină! Să nu uiți de proverbul: „Jupâneasa ține casa, iar jupânul ține drumul.” Tu să nu-i ceri socoteală lui Gavril că n-a făcut ceea sau cealaltă, tu să-ți faci întâi și-ntâi lucrul tău: curat în casă, mâncare pe masă, copiii îngrijiți. Cu voie bună să-l petreci și să-l întâlnești pe bărbat de la lucru.” Am ținut cont de sfatul bunelului, de învățătura creștină, de cuvintele preoților.

Gavril: Părinții mei ne-au povățuit așa: „ Să fiți cu răbdare unul față de altul, iar supărarea să fie pe rând!” La fel le-am spus  și copiilor noștri. Mulțumim Domnului, toți patru au familii bune și-și trăiesc viața frumos!

N.N.: Ce vă mai doriți de la viață:

Amândoi: Ce am putea să ne mai dorim decât sănătate și bucurie de la copii și nepoți. Sănătate să trimită Dumnezeu la toată lumea! Tare ni-i dragă viața, că tare-i frumoasă!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.