Drumuri, iluminare, reparația instituțiilor și a fântînilor din localitate, sunt doar cțteva din schimbările care au avut loc la Prajila, anul acesta

0
270
Petru Cobîlaş, comuna Prajila, raionul Floreşti

-Comuna Prajila uneşte patru sate Frunzeşti, Antoneuca, Mihailovca şi Prajila. Sătenii mei sunt uniţi, harnici, gospodari, cu iniţiative. Tot ceea ce-i desparte este distanţa între sate. Dar acest fapt nu ne împiedică să planificăm apoi să realizăm lucruri frumoase. În acest an la Mihailovca s-au renovat în variantă albă 2 km de drum. Alţi 3 km 700 m în variantă albă s-au renovat în Prajila. Tot aici am reuşit să construim 750 m de drum asfaltat. Am reuşit să îngrădim parcul central, dar şi grădiniţa pentru copii. La instituţia preşcolară am reuşit să reparăm capital un bloc al clădirii, în care se află două grupe de copii. Lucrările au costat 650 mii lei, bani veniţi de la Guvernul României. În campania electorală mi-am propus să renovez şi să dau un aspect estetic fântânilor din sat. Astfel am reuşit în acest an să schimb colacul a 25 de fântâni. Am planificat şi am proiectat gazificarea a 750 de gospodării din comună. Aici menţionez şi contribuţia sătenilor. Am reuşit să iluminăm străzile satului Prajila pe o lungime de 4 km. Am amenajat parcul din centrul satului. Am sădit copaci, tufari, astfel acesta a devenit mai frumos şi mai îngrijit.

Desigur că am planificat şi măsuri culturale pe care să le desfăşurăm în comună ori să participăm în cadrul acestora, dar ne conformăm situaţiei pandemice. Ne străduim să păstrăm restricţiile şi să ne adoptăm la noile condiţii pentru a nu răspândi virusul. Ne dorim un an mai bun, sperăm să fie 2021.

PUBLICITATE