Petru Beldiman: „Să fie pentru sat, să-mi ierte Dumnezeu din păcate”

0
1702

Gândul de a ridica o cruce acasă, pe deal deasupra Nistrului, îl tot frământa de mult timp pe Petru Beldiman din Vadul-Rașcov. Sute și mii de kilometri parcurși în tir, la muncă prin Europa, i-au dat răgaz visului să prindă formă. Să fie o cruce din lemn, ca cea pe care a purtat-o Iisus în spate spre Golgota, unde a fost răstignit. Simplă și curată, simbol al jertfei și al iubirii – „Să fie pentru sat, să-mi ierte Dumnezeu din păcate”.

          În dimineața zilei de Duminică, când Domnul s-a înălțat la ceruri, crucea înaltă de 4 m se ridica deasupra Nistrului, pe dealul dintre Climăuți și Vadul-Rașcov.

– „Ai făcut un lucru bun, Petre”, zise părintele Vladimir Bivol, care a sfințit-o pe ploaie, de parcă și Dumnezeu era acolo. Oamenii din vale au observat-o din joia dinainte de Ispas. Un vecin așa și spuse: „Ia, ce minune, s-a ridicat o cruce! Am să mă scol în fiecare dimineață să-mi fac cruce, să-mi binecuvânteze, Domnul, ziua.”

          A știut Petru că va duce planul cu izbândă până la bun sfârșit. Nu avea importanță cât va costa, dar s-a minunat de ușurința pe care i-a dat-o Dumnezeu și ajutorul oamenilor. Nu i-au cerut bani nici pădurarul, nici lemnarul, nici prietenii care au dus crucea, fiecare a suportat o parte din jertfă, iar cheltuielile lui Petru s-au redus la materialele de întărire. Mama, Marina, a avut grijă să le trimită băieților de ale gurii, căci munca cere hrană. Era cu gândul la lucrarea lor, dar de ridicat dealul, nu s-a încumetat în ziua de joi, simțea o slăbiciune și s-a lăsat furată de un somn scurt.

– „Petre, am visat-o azi pe mama, bunica ta răposată.., îi spuse fiului mai spre seară. Avea în mână lopata asta cu care te-ai dus să astupi groapa pentru cruce. Dar am pierdut-o în vis, s-a dus pe o cărărușă și nu am mai văzut-o. Tare demult nu am vist-o… De Duminica Mare, să urcăm la cruce și să ne rugăm.”

          Valea Nistrului l-a apropiat întotdeauna pe om de Dumnezeu. În stâncile ei, sihaștrii și-au zidit mănăstiri, pe culmi s-au ridicat cruci, ce-au prins pământul de bolta cerului. Iar apa Nistrului, dătătoare de viață, i-a spălat de toate păcatele lumești, lăsând-le sufletele să răsufle ușurate spre un răsărit plin de speranțe.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFii informat
Articolul următorStrigătul sufletului…