În raionul Drochia a fost lansat Proiectul ”Popasuri Culturale” de către A.O. Cultural Events”, asociație neguvernamentală, împreună cu Uniunea Europeană și Ministerul Federal de Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei; Fundația KONRAD ADENAUER STIFTUNG, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R.Moldova.
Proiectul ”Popasuri Culturale” este predestinat Zonei de Nord a Republicii Moldova, 11 raioane: Briceni, Edineț, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei și Soroca.
Au fost organizate training-uri în șase orașe: Edineț, Florești, Dondușeni, Glodeni, Soroca, ultimul, care a încheiat ciclul de sesiuni de informare fiind orașul Drochia. Scopul proiectului constă în contribuire la dezvoltarea culturii și patrimoniului național, dezvoltarea societății civile, crearea unor platforme de activitate socială efectivă, organizarea evenimentelor culturale la nivel regional, național și internațional.
În cadrul training-ului, organizat în orașul Drochia, au participat manageri ai Caselor de cultură din raion, bibliotecari, ong-iști și alte persoane, implicate în domeniu. Oaspete de onoare a fost președintele raionului, Alexei Vasilean, care a salutat echipa de experți, angajații din domeniul culturii, menționând că acest proiect este binevenit în raionul Drochia și e salutabil faptul, că vor fi oferite noi oportunități de promovare și valorificare a tezaurului cultural al raionului.
Trainingul a fost ghidat de traineri – specialiști și experți licențiați în domeniul artei, manageri de proiecte din lumea industriei creative: președintele ONG-ului ”Cultural Events”, Dan Ciolpan, profesori ai Colegiului de Arte ”N.Botgros”, Gheorghe Șevciuc și Vera Selevestr și directorul Centrului de Politici Culturale, Veaceslav Reabcinschi.
A fost un training de dezvoltare profesională, la finele căruia fiecare participant a primit câte un certificat din partea experților de la ”Cultural Events”. Perioada de implementare a proiectului e cu o durată de 9 luni de zile – perioadă, în care fiecare participant se va strădui să aplice la maxim abilitățile și cunoștințele sale, pentru a se bucura de succes.
Inițativa de a participa la acest proiect aparține specialistului turism, muzee și patrimoniu al Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport, Cristina Țurcanu, care a aplicat fără ezitare, considerând,că, grație implicării active a angajaților din domeniul culturii, vor fi soluționate multe probleme existente în domeniu. Astfel, se va îmbogăți bagajul de cunoștințe al tuturor actorilor principali din orice domeniu creativ-educativ, care vor beneficia de asistență metodologică în organizarea activităților culturale, dar și vor învăța metode și strategii de atragere a investițiilor, ceea ce constituie pilonul principal în asigurarea sustenabilității proiectelor culturale, dar și promovării culturii în ansamblu.