În lumea satului, unde își duc viața tot felul de oameni, intrigile amoroase sunt prilej de mare desfătăre pentru femeile strânse roată la un păhar de vorbă: fie la gard sau la fântână, la un botez sau la o nuntă, sau chiar la o masă de pomenire. La o masă de pomenire am auzit și eu această poveste. O depănau câteva femei care îmi umpleau ființa de amintirea șezătorilor de altă dată…
Între Larisa și Mădălin a fost o dragoste ce i-a prins în mreje de la prima vedere. Era cel mai frumos bărbat pe care îl văzuse ea până la cei 21 de ani ai săi și primul ei suspin de amor. Dar n-a ținut mult iubirea lor, pentru că părinții fetei s-au opus acestei relații. Mădălin a plecat peste hotare, iar Larisa, impusă de părinți, s-a cununat cu Mihail, un flăcău din sat, trecut de 30 de ani. Cu priviri rătăcite se uita la mire în ziua cununiei fără să știe ce viață urma să ducă cu el. O tulburare neînțeleasă pusese stăpânire pe ea în acele clipe. Și din tot alaiul ce a urmat după ieșirea din biserică nu se ivea nimic ca s-o liniștească, ori să-i limpezească vreun sens al căsătoriei nedorite. Aiurită privea la oaspeții care ciocneau cupele cu șampanie și le urau casă de piatră și viață cu dulceață…
Căsătorie împinsă pe gât
Până la urmă, așa cum nu-ți merge pe gât mâncarea ce nu-ți place, nu a mers nici căsătoria lor. Tinerii însurăței n-au putut face casă bună. După o jumătate de an, într-o dimineață, Larisa a sărit drept în picioare din pat. Si-a strâns pumnii și i-a dus la tâmple, ca și cum ar fi vrut să-și șteargă ceața de pe ochi, a clătinat din cap parcă scuturându-se de un vis urât, apoi cu mișcări nervoase s-a îmbrăcat repede, și-a luat geanta cu lucrurile personale pregătită din ajun și a ieșit glonț pe ușă. Pleca din casa socrilor pentru totdeauna, fără să se uite înapoi. Pentru socri n-a fost mare tragedie, căci n-o prea înghițeau pe noră. Nu-i plăceau s-o vadă permanent nemulțumită. Mihail, însă a suferit un pic. Lui i se părea că norocul i-a surâs când s-au logodit. Plutea în al nouălea cer când a mers la altar cu ea. Adevărul e că Larisa, fată frumoasă, îi furase inima de pe când încă era o copilă. Acum după ce l-a părăsit, gândurile îi roiau ca niște nori în furtună. Plecarea ei venise peste el cu emoții și îngrijorare, cu o strângere de inimă și un sentiment de vinovăție că n-a știut cum să-i ofere dragostea de care avea nevoie. Dar amărăciunea i-a trecut repede. Peste câteva luni a cunoscut o văduvă tânără din altă localitate alături de care a descoperit cu uimire și farmec adevărate clipe de dragoste…
Larisa mai spera să înnoade firul dragostei cu Mădălin. Parfumul acela de flori de salcâm și poezie, care le făcuse clipele frumoase, îl simțea mereu de parcă ar fi fost pe undeva prin preajmă. Îl urma în gând zi și noapte și, rar când îl vedea în vis trăind cu el secunda de iubire. Doi ani, care au trecut ca o veșnicie, a tot așteptat să se întâmple minunea. L-a căutat pe rețelele de socializare, la telefon, i-a scris, dar nici o reacție din partea lui. În ziua când și-a zis: „Gata! Nu-mi este dat să fie al meu” avea să afle că bărbatul visurilor sale s-a însurat.
Început de lume nouă
Așa a ajuns Larisa să se îndrăgostească din nou. Alesul inimii era un flăcău frumos din satul vecin. Se cunoșteau încă din școală cu Leonid. Învățaseră în clase paralele, dar nu i-au încercat fiorii dragostei atunci. Iar în seara aceea de poveste, el o cuprinse cu ambele mâini, i se uită drept în ochi și inimile lor, care au început să bată în unison deveniseră una cu apusul ce colora în roșu pajiștea din marginea satului pe unde se plimbau. Larisa plutea din nou ca într-un vis frumos. În câteva săptămâni au făcut nunta. Un început promițător de lume nouă venise iar în viața ei. Cu harul dragostei adevărate în inimă își dorea cu multă ardoare un copil. Și la un an după nuntă primi acest dar. Încă peste doi ani veni și al doilea copil. Împreună cu întreaga familie au trecut prin multe: probleme de sănătate, probleme la serviciu, moartea părinților. Dar necătând la toate, Larisa, fire sensibilă, nu înceta să-și vrăjească soțul cu puterile gingășiei feminine. Copiii creșteau, creșteau și grijile. Când băiatul mai mare a plecat în Anglia, o prietenă i-a propus s-o însoțească în Franța. Ea a refuzat, spunându-i că preferă să rămână acasă, în sat, alături de soț, de fiul mai mic și de oamenii satului. Aici se simțea în apele ei, era stimată de toată lumea. Muncea cu pasiune în școală ca profesoară, iar Leonid îndeplinea funcția de inginer cadastral la primărie. Erau fericiți.
Victima violenței, vecina și chiloții lui Leonid
Nu știa și nici nu bănuia Larisa că se vor abate peste familia lor și zile mai cenușii, mai grele. De la o vreme soțul ei drag a început să se dea în aventuri galante cu alte femei, să întreacă măsura cu paharul. Despre relațiile lui extraconjugale s-au pornit vorbe prin sat. Într-o duminică la biserică, vecina de vizavi i-a șoptit la ureche că atunci când ea se află la școală, Leonid trece gardul la Iulia a cărui bărbat muncea în Rusia. Larisa nu-și îngăduia nici măcar să se gândească că Leonid ar fi capabil de așa ceva. Și i-a replicat supărată: „Hai, las-o mai moale, vecină! Nu pot să cred! Suntem foarte bune prietene. Ne-am apropiat sufletește de cum a venit la noi în mahala. Aproape în fiecare seară ne întâlnim când la mine, când la dânsa la un pahar de vorbă. Iar Leonid n-o poate suporta. Se arată nemulțumit de câte ori vine la noi, sau mă duc eu la ea”. Și totuși vorbele vecinei au pus-o pe gânduri. Pe de altă parte nu-și putea explica de ce de la o zi la alta soțul ei devenea tot mai rece, tot mai distant, iar când se întorcea beat acasă devenea și violent? Nu putea înțelege de ce tot mai des o găsește vinovată fără dovezi și ridică mâna la ea? De ce a început să abuzeze de ea ca de o sclavă? Negăsind răspunsul la acestea și alte întrebări, în tăcere suporta totul cum numai ea știa, nu se jeluia nimănui. Într-un început de iunie, în timp ce se întorcea plină de gânduri de la școală, aceiași vecină a oprit-o la poartă: „Dacă nu mă crezi că al tău se are de bine cu Iulia, du-te acum la iazul de la grădini și ai să te convingi!” Larisa a lăsat geanta în pridvor, din mers și-a scos fusta și a îmbrăcat pantalonii, a urcat pe scuter și a pornit în viteză spre iaz. Acolo ce i-a fost dat să vadă? Scăldați de soarele amiezii, Iulia și Leonid în costume de baie, se giugiuleau, întinși pe o pătură, așternută peste iarba înaltă și mătăsoasă de pe malul iazului. Larisa nu s-a oprit. A trecut în viteză pe lângă ei, făcând cale întoarsă. Seara, foarte calmă, atât a reușit să zică: „Chiar nu mai înțeleg nimic. Parcă n-o poți vedea în ochi pe Iulia…”. Furios, bărbatu-său a trântit-o jos, călcând-o în picioare și lovind-o până a acoperit-o toată cu vânătăi. Mai bine de o săptămână, biata femeie, n-a putut ieși din casă. A chemat sora medicală la domiciliu pentru îngrijirile de care a avut nevoie. După ce și-a revenit a încercat să stea de vorbă cu Iulia. „Am fost mai mult decât surprinsă să aflu că ești amanta soțului meu”, i-a strigat de la gard în timp ce vecina trebăluia prin ogradă. „Și tu crezi în gura lumii?! Nu-i adevărat! Cum aș putea eu să fac asemenea prostii?! Doar suntem prietene.” „D-apoi v-am văzut cu ochii mei pe malul iazului.” „Ți s-a părut, Larisico! Nu eram eu aceea. Pe cuvântul meu!”…
Au mai trecut câțiva ani. A plecat și băiatul cel mic peste hotare. Și într-o sâmbătă, să vezi și să nu crezi! Larisa a surprins-o pe Iulia spălând treptele pragului de la intrare cu chiloții lui Leonid! „Acum tot o să zici că nu faci amor cu Leonid al meu?! Spune-mi, mă rog, cum au ajuns chiloții lui la tine?!…” A urmat o păruială nemaipomenită. Larisa s-a năpustit asupra Iuliei hotărâtă să-i smulgă tot părul din cap. O trăgea de păr și o lovea cu furie sub privirile vecinilor, strigând: „Na! Pentru minciună și prefăcătorie! Pentru toți pumnii pe care i-am primit de la Leonid de când l-ai ademenit! Pentru banii împrumutați pe care nu mai ai de gând să-i întorci!…” După ce s-a răcorit a adăugat: „Nu i-am greșit cu nimic. Chiar nu înțeleg ce ai tu și nu am eu. Sufăr, dar știu că o să-mi treacă. Ți-l las cu flori și cu busuioc și plec la copii în Anglia.” Și a plecat.
Nina Neculce