Întâlnire cu Vasile Spinei la bibliotecă

0
190

Pentru soroceanul Vasile Spinei, născut pe 15 octombrie, 1948 în satul Bădiceni, cel mai prețios lucru este timpul, care aleargă fulgerător. Mărturisirea a făcut-o la recenta întâlnire cu cititorii, ce a avut loc la  biblioteca municipală „Mihail Sadoveanu”. Publicul tânăr prezent la eveniment a fost îndemnat să prețuiască fiecare clipă, să trăiască fiecare zi cu folos, tinzând mereu ca azi să fie mai bun decât a fost ieri, iar mâine mai bun decât azi, să alunge lenea cu dorința de a cunoaște cât mai mult, de a cultiva frumosul.

Întâlnirea se înscrie în cadrul Proiectului „Sorocenii de dincolo de Soroca” și a făcut parte din șirul de activități, prilejuite de  împlinirea a 75 de ani de la fondarea bibliotecii. Directoarea, Eugenia Răileanu, cu admirație și respect a făcut prezentarea invitatului: „lector universitar, prozator, poet, ziarist, redactor, scenarist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova și al Societății de Hai-ku din Constanța, România – un neobosit pământean care are la activ circa 15 volume publicate…”

A venit la Soroca ca să lanseze cel din urmă volum de poezie Hai-Cu „Singur pe scurtătură”. Este o culegere cu cele mai frumoase poeme scrise în această formă de poezie scurtă, selectate din cărțile anterioare.  Explicând ce e cu acest gen de poezie, care vine din Japonia, a menționat: „ HAI-CU nu se scrie, dar se descoperă. Se vede de la prima lectură simplitatea, contopirea cu natura. Poezia cere să te simți tu în Univers și Universul în tine. Hai-ku nu-ți permite să minți, să ai o anumită ură sau răzbunare. Este un liant dinte autor și cititor. Iată de exemplu, un vers: desculț,/  semănând căldură/ în urma plugului. Versul aparține  autorului în proporție de 25-30 la sută, restul e al cititorului.”

Poemele incluse în carte sunt consacrate casei părintești, despre care a vorbit ca despre o Icoană Sfântă, gâzelor, animalelor, diverselor emoții, dragostei, memoriei celor plecați în veșnicii. Autorul ne-a citit mai multe dintre ele, iar un grup de copii de la Centrul de Creație al Copiilor împreună cu instructoarea lor, Irina Caretnicov, au venit cu un moment frumos – un recital de poezie din creația poetului, versuri inspirate din culorile toamnei. Cu mesaje, flori și aprecieri au împodobit evenimentul Grigore Bucătaru, Tamara Boboc-Coșciug, Nicolae Bulat, Victor Cobăsneanu și gazdele, Viorica Gaja și Eugenia Răileanu.

A fost o întâlnire cu frumoase amintiri din copilăria cu spini în tălpi și curnuți pe haine, cu multă poezie Hai-Cu și cu dar de carte din partea autorului pentru prieteni și pentru bibliotecă.

Muzele să te caute cât mai des, drag coleg jurnalist cu suflet de poet, frate al regretatului jurnalist sorocean Ion Spinei!

Nina Neculce

PUBLICITATE