Biblioteca publică raională ”Iulian Filip” a găzduit multă lume frumoasă și selectă, evenimentul fiind prilejuit de revenirea la baștină a compozitorului Serghei Ciuhrii. Maestrul a fost însoțit de bunii săi colegi și amici, Constantin Rusnac, secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, preşedinte al Consiliului Naţional Delfic și Vasile Moroșanu, președintele Asociației oamenilor de creație din R.Moldova, Artist al Poporului. Oaspeții de onoare, ghidați de vicepreședintele raionului Drochia, Igor Grozavu, au fost întâmpinați cu pâine și sare de Rodica Lozovan, șef interimar Secția cultură, sub acordurile orchestrei de fanfară ”Hasnaș”, dirijor Andrei Arhirii, care a conferit sărbătorii o frumoasă solemnitate.
Motivul evenimentului a fost unul semnificativ, fiind prilejuit de onorabila aniversare a compozitorului de 80 ani. Momentul emoționant chiar la începutul festivității a fost secvența video, cu renumita piesă a maestrului ”Serile Nistrene” înregistrată cu 23 de ani în urmă, în interpretatea acapelei corale din s.Nicoreni, dirijor fiind multregretatul Leonid Garciuc. O piesă, care l-a marcat ca personalitate notorie în lumea muzicii. Această înregistrare video este o adevărată capodoperă muzeistică, care a fost păstrată cu sfințenie pe parcursul anilor de Vitalie Zagaevschi, președintele cenaclului literar ”Steaua de Vineri”, scriitor, jurnalist, publicist, scriitor,un maestru neîntrecut al cuvântului, care a înfrumusețat expoziția, dedicată compozitorului, cu genericul ”Dorul de acasă – eterna chemare”, cu unicale scrieri literare despre viața și activitatea lui Serghei Ciuhrii.
Mesaje de felcitare, au fost adresate din partea oaspeților, după care maestrul a fost decernat cu Titlul de Cetățean de Onoare al raionului Drochia, din partea președintelui raionului Ion Dascal, care a fost înmânat, împreună cu medalia ”Cetățean de Onoare” de vicepreședintele raionului Igor Grozavu. Oficialii au transmis și un mesaj de felicitare din partea d-lui Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul R.Moldova, care manifestă o grijă deosebită pentru oamenii de creație.
Emoții plăcute a trăit maestrul, reîntâlnindu-se cu oameni dragi sufletului – consăteni din satul de baștină- Moara de Piatră, cu primarul Valentina Bejenari și ansamblul folcloric din localitate, care au venit să aducă un omagiu autorului, intrepretând două piese din creația domniei sale: ”Copilă, frumoasă ești” și ”Izvoraș cu apă lină”. Primarul din satul de baștină i-a înmânat Titlul de Cetățean de Onoare al satului Moara de Piatră, fapt, ce l-a emoționat enorm de mult. Elena Parasca, reprezentantul primăriei or. Drochia, a oferit diploma de merit și cadou din partea primarului de Drochia, Nina Cereteu pentru merite deosebite și munca prodigioasă în promovarea muzicii autohtone. Au urmat și alte surprize muzicale, susținute de ansamblul folcloric ”Busuioc”, conducător artistic Galina Pavalencu, de ceata de haiduci, ghidată de unul din cei mai buni amici ai maestrului, Mihai Lisu, de orchestra de muzică populară de la școala de muzică din or.Drochia, dirijor Lora Ciobanu-Sărbușca, care au câștigat aprecierea și admirația maestrului.
Un moment nu mai puțin impresionant a fost mesajul adus de bibliotecara localului gazdă,Galina Mâțu, băștinașă de pe mealeagurile omagiatului, care a dat citire unei poezii proprii, scrise cu mult suflet. A urmat încă o poezie proprie, în recital de Vasile Grițco, membru al Cenaclului Literar ”Steaua de Vineri” și un îndrăgostit de creația compozitorului.
Directorul artistic şi ex-dirijorul orchestrei „Fluieraş”, Serghei Ciuhrii, a scris sute de piese, aranjamente pentru orchestra de muzică populară, pentru instrumentişti şi interpreţi, înregistrările fiind păstrate în fondul de aur al radioteleviziunii și care sunt aerul pe care-l respiră, zi de zi, maestrul. Iar perla pe care a descoperit-o şi pe care o şlefuieşte de-a lungul anilor, purtând numele de folclor al neamului, este cea mai de preţ avere a dirijorului.
Serghei Ciuhrii este un nume notoriu pe fila muzicii autohtone.Harul artistic al maestrului este puternic înrădăcinat în tradiția unei vetre folclorice moldovenești. Creația artistului a pătruns în fiecare fibră a sufletului și a devenit emblema muzicii populare moldovenești. O personalitate atât de polivalentă în lumea muzicii, a slujit vocației cu bucurie, este un generos cantautor al națiunii, acel trubadur al timpului din care vine și opera sa este de o valoare inegalabilă.
După cum a menționat maestrul: ”Eu nu accept bătrânețea cu una, cu două. Pentru mine cei 80 de ani împliniți, sunt opt decenii de tinerețe.”