Reţeaua de magazine de firmă SA „Alfa-Nistru” din Soroca s-a extins. Recent şi-a deschis uşile un modern punct comercial chiar la intrarea la întreprindere.
– Acesta e al treilea magazin de firmă al companiei noastre, anterior mai având câte unul la Chişinău şi Soroca, – a declarat directorul general al firmei Oxana Petrovici. – Aici sunt expuse spre comercializare 47 de denumiri de conserve, sucuri, gemuri din fructe, pomuşoare şi legume.

E semnificativ faptul că materia primă pentru procesare e crescută preponderent în sectorul agricol al companiei. Iar produsul finit în magazinele de firmă se vinde la un preţ cu cel puţin 20 la sută mai scăzut faţă de alte unităţi comerciale, ce au în vitrine acelaşi sortiment.
– Aici avem şi producţie congelată – porumb dulce, mazăre, mure, căpşune, coacăză, vişine, ce sunt tot mai mult solicitate de cumpărători, – ne-a spus vicedirectorul întreprinderii Lidia Ceban.
Pentru comoditatea vizitatorilor, în noul magazin vor fi aranjate mese de degustare a producţiei şi de a servi sucuri expuse direct de pe conveier.
La edificarea acestei unităţi comerciale au muncit membrii echipei de constructori conduse de Vadim Corcimari, iar designul interierului îi aparţine Nadejdei Damaşcan.
– Magazinul are un aspect atractiv şi e plăcut să lucrezi în el, – ne-a spus şefa magazinului Victoria Moiseevici.

– Următoarea etapă, să mai deschidem un magazin de firmă la Chişinău, unde producţia fabricii e mereu solicitată, căci se evidenţiază prin calitate şi preţ redus, – a concluzionat Oxana Petrovici.
Între timp, imediat după deschiderea oficială a magazinului au venit şi primii cumpărători.

– Am aşteptat acest eveniment, căci ne este comod, iar producţia cu marca „Vis” e gustoasă şi preferată şi de adulţi, dar, mai ales, de către copii, – convingător spun cumpărătorii.
Deci, poftim la magazin!