Un om bun, cu suflet mare

0
4169

Gheorghe Beşliu de 26 de ani deserveşte ruta Ungheni-Soroca.

Trei câini îl aşteptau în gară. Trei câini, de care nimănui nu-i pasă. Doar lui.

Când autobuzul trase la peron, maidanezii se repeziseră, veseli dând din cozi, spre uşa şoferului.

– Le-a venit mila, – ziseră între ei şoferii de pe alte rute.

După ce Gheorghe petrecuse cu bineţe toţi pasagerii, porni spre magazinul din preajmă, urmat de cei trei câini, ce se gudurau şi îi săreau înainte, făcând figuri acrobatice. În prag s-au oprit, iar peste câteva minute Gheorghe ieşi cu trei crenvurști, le curăţară de ambalaj şi servi câte una prietenilor patrupezi.

Câinii, cuminţi, merseră la microbuzul lui Gheorghe şi se culcaseră sub maşină, păzind-o până la ora pornirii din gara Sorocii spre Ungheni.

Era ultima zi a săptămânii, şi următoarele 7 zile, această rută va fi deservită de un alt şofer, colegul lui Gheorghe. Câinii păreau mai mâhniţi de această despărţire.

– Să fiţi cuminţi, – le zise el câinilor ce-l priveau „ţintă”, de parcă i-ar înţelege vorba.

Pasagerii, miraţi, făceau ochi mari şi nu înţelegeau ce treabă are şoferul de la Ungheni cu câinii vagabonzi de la Soroca.

– Unul din ei anul trecut se îmbolnăvise grav. L-am dus la operaţie aici, la clinica din preajmă, şi a scăpat cu viaţă, – îşi aminteşte Gheorghe.

Unii colegi de breaslă ce-i cunosc „ciudăţeniile” zic: „N-ar avea ce face. Aruncă leii în câini. Mai bine i-ar ţine la buzunar”.

Acasă el are câinii săi. Şi pisici, şi porumbei, şi păsări exotice, alte vietăţi. Le poartă de grijă, ca unor membri ai familiei. Dar aceea-s la Ungheni. Iar la Soroca îi are tot ca pe ai săi.

– Ce treabă ai cu ei, – se interesă o pasageră.

– Îs suflete, – i-a răspuns.

Gheorghe e amabil cu pasagerii. Copiilor le dă bomboane, bătrânilor le scade din preţ, la coborâre le doreşte zi bună. ştie multe istorii înţelepte şi e un povestitor cu talent. Dacă bătrânelele merg la vreo biserică sau mănăstire le ia pe gratis. Îi sunt cunoscuţi mulţi oameni din localităţile de pe traseu. Chiar mai mulţi decât de la el din sat. Şi pasagerii îl ştiu bine, căci pe ruta Ungheni-Soroca el lucrează peste un sfert de veac.

– Nu-i pur şi simplu un şofer. El a devenit şi un prieten al nostru, – spun pasagerii permanenţi.

Nu-i bogat şi nici nu vrea să fie. E un cetăţean blajin, cu inimă mare şi suflet de om bun. De care astăzi ducem prea multă lipsă.

La Soroca va reveni peste o săptămână. În gară iarăşi îl vor aştepta cei trei câini.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code