Indemnizația unică la nașterea copilului a fost majorată

0
290

Cabinetul de miniștri a aprobat  în cadrul ședinței Guvernului, majorarea cuantumului indemnizației unice la nașterea copilului cu 345 lei și va constitui 5645, față de 5300 lei cît era anterior.

Scopul proiectului este susținerea familiilor cu copii și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea și educația copiilor în mediul familial.

Astfel, în anul 2018, de indemnizația  unică la naștere copilului vor beneficia circa 35 mii de familii, iar în acest sens, au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 198,2 mln.lei.

De indemnizația unică la nașterea copilului majorată, vor beneficia toți copiii născuți începând cu 1 ianuarie 2018.

Menționăm că,  indemnizațiile adresate familiilor cu copii au fost majorate ultima dată în luna martie 2017, de la 3100 pentru primul copil sau 3400 pentru următorii copii, la 5300 lei.

PUBLICITATE