Concert aniversar Eugen Doga, la Soroca

0
790
Sursa foto: www.edusoft.ro

Vineri, 22 septembrie, ora 18.00, în scuarul Cetății Soroca, va avea loc un concert de excepție în aer liber al maestrului Eugen Doga, în cadrul căruia vor evolua Orchestra și soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Trupa Akord, Vitalie Advahov și alți artiști.

Concertul face parte dintr-o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-turistic, ce vor avea loc sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării, cu suportul partenerilor strategici USAID, Guvernul Suediei și a Oficiului Național al Viei și Vinului și a Consiliul raional Soroca.

Potrivit organizatorilor în preajma cetății vor fi aduse circa o mie de scaune, iar intrarea va fi liberă. Spectatorii sunt rugați să vină la concert în costum național. Concerte aniversare a maestrului Eugen Doga vor mai avea loc la Căuşeni şi Hânceşti

Eugen Doga este un patrimoniu cultural al Republicii Moldova valoarea căruia a fost recunoscută și pe plan internațional devenind parte a Patrimoniului UNESCO. Anul 2017 a fost declarat anul lui Eugen Doga ca un omagiu adus aniversării a 80 ani ai marelui artist.

PUBLICITATE