O grupare criminală din Soroca specializată în trafic și comercializare de droguri a fost astăzi destructurată de Ofițerii Direcției Nord și Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit ofițerului de presă al INI, Diana Sochirca, paisprezece membri ai grupării au fost reținuți de poliție. Aceștia, sunt locuitori ai raionului Soroca, cu vârsta cuprinsă între 27 – 47 de ani. Unii din membrii grupării au fost anterior condamnați pentru infracțiuni similare, șantaj, escrocherie și furturi.
În urma a circa 50 de percheziții la domiciliile și automobilele suspecților au fost depistate și ridicate peste 20 kg de marijuană, 1 kg de hașiș, pastile psihotrope, arme, cartușe de vânătoare, și o grenadă fumegenă, telefoane mobile și alte obiecte care vor servi în calitate de probe pe cauza penală.
Sursa foto: politia.md
Ca urmare a investigațiilor efectuate de forțele de ordine s-a stabilit că suspecții aduceau droguri din Uniunea Europeană și le comercializau pe piața internă din țară, iar o parte le transportau în Federația Rusă.
La moment, suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore. Dacă vinovăția suspecților va fi dovedită, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani. Oamenii legii întreprind acțiuni pentru reținerea celorlalte persoane implicate în schema de comercializare a drogurilor.