Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează asupra riscului crescut de

0
1

Inspectoratul pentru Protecția Mediului atenționează cetățenii asupra creșterii riscului de izbucnire a incendiilor de vegetație uscată și a incendiilor la poligoanele de deșeuri în perioada de vară, pe fondul temperaturilor ridicate.

Condițiile meteorologice specifice sezonului estival, combinate cu utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, pot genera incendii cu impact grav asupra mediului, sănătății populației și bunurilor materiale. Arderea vegetației uscate produce poluarea aerului, afectează biodiversitatea și poate favoriza extinderea rapidă a focului către gospodării, terenuri agricole și zone forestiere.

În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe măsurile de prevenire a incendiilor și să manifeste responsabilitate față de mediul înconjurător.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului recomandă:

• să NU incendieze vegetația uscată, resturile vegetale sau deșeurile menajere;

• să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, pădurilor și poligoanelor de deșeuri;

• să mențină terenurile curate și îngrijite pentru a reduce riscul propagării incendiilor;

• să anunțe imediat Serviciul 112 în cazul observării unui focar de incendiu.

Totodată, reamintim că incendierea intenționată a vegetației uscate constituie o încălcare gravă a legislației și poate atrage sancțiuni contravenționale sau alte forme de răspundere prevăzute de lege.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului continuă monitorizarea situației din teritoriu și îndeamnă întreaga comunitate să contribuie la prevenirea situațiilor de risc și la protejarea sănătății publice și a naturii.

PUBLICITATE