Eveniment plin de lumină și speranță la Biblioteca nr.1 din Racovăț (surprize,surprize pentru umila mea persoană)

0
225

Biblioteca nr.1 din Racovăț în colaborare cu  Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu”, Soroca m-au invitat la o întâlnire amicală care se înscrie în cadrul activităților clubului „Cartea care unește –punți culturale spre valorile europene” și face parte din Programul Național „Acces la cultură”.

   A fost un eveniment luminos. O întâlnire la care umila mea persoană a fost protagonistă. Așa au decis doamnele de la Biblioteca „Mihail Sadoveanu”. Fapt pentru care le mulțumesc frumos! Dar ce generic! „Chipuri ale demnității și culturii locale: Nina Neculce, vocea care dă viață comunității”. Ia te uită cum m-au definit „fetele-cochetele” de la „Sadoveanu”! Parcă au venit să-mi spună să mă bucur de viață și să trec peste necazuri, să cred în cuvintele lor de apreciere și că pentru tot ce am făcut și fac merită să trăiești. Este adevărat, momentele dificile apar în viața fiecăruia. Să-ți înmormântezi copilul e cea mai îngrozitoare durere și e greu să treci printr-un astfel de necaz cumplit. Dar întâlnirea de la bibliotecă  a venit să-mi amintească că chiar și atunci când treci prin grele încercări trebuie să te aștepți la mai bine și să-ți dorești mai mult. Și mi-am dat seama că mai am încă atât de multe de dăruit, atât de multe de învățat, atât de multe goluri de umplut…

    Întâlnirea a venit peste sufletul meu ca o ploaie de vară peste pământul însetat. Atâta căldură și sinceritate am simțit în vorbele bibliotecarei Andriana Munteanu, coordonatoarea evenimentului, a Larisei Prisăcari, sef serviciu asistență metodologică, dar mai cu seamă a directoarei Viorica Gaja. Doamna Viorica m-a lăsat  fără cuvinte. Mi-a făcut o surpriză nemaipomenită –mi-a adunat în trei volume poveștile mele de viață! Bineînțeles în variantă de calculator, dar efortul a fost enorm. Mulțumesc din inimă, dragă doamnă Viorica! Ce dar minunat, în Lumina Bucuriei ancorat! Tristețea mea s-a amestecat cu un val de bucurie. Și atunci i-am șoptit inimii: „Cât de simplă și frumoasă este viața în esența ei când știi să te bucuri de clipă”.

    Eu nu am povestit prea multe. Le-am spus celor prezenți că sunt și eu un om printre oameni și mă autodefinesc simplu-Țărăncuță cu facultate. M-am născut în Popeștii de Sus, Drochia într-o familie de țărani în care au crescut șase copii, fiind educați în spiritul învățăturii creștine. De mai bine de  4 decenii locuiesc în satul Racovăț. Am absolvit facultatea de jurnalistică USM în 1980. Ca jurnalistă cu acte în regulă am lucrat 24 de ani la Radio Moldova. Din 2004 scriu pentru presa scrisă. Am lucrat 10 ani la „Observatorul de Nord”, colaborând cu publicațiile „Timpul”, „Jurnal de Chișinău”, apoi „Gazeta de Chișinău”, din 2014 scriu pentru „Ziarul Nostru”. Dar dacă iau în calcul și colaborarea mea cu presa din anii de școală și de facultate,  am depășit  50 de ani de jurnalism. Și dacă prin ceea ce scriu la rubricile mele permanente pe care le-am susținut și le susuțin: „Repere culturale”, „O picătură de cultură”, „Cultura trăiește, cultura vorbește”, „La sfat cu oameni frumoși”, „Lume, soro lume”, bibliotecile  au văzut că pun și eu umărul la promovarea valorilor culturale și umane care definesc  identitatea locală, n-am decât să mă bucur de modesta mea contribuție.

     Am așezat cu drag lângă inimă și mesajul Tamarei Boboc Coșciug, specialist superior, Secția Cultură și Turism Soroca, care nu putea să nu-mi mângâie sufletul cu o romanță. O romanță la tema vârstei și a anotimpului – „Ai și venit la mine, toamnă”. Iar Maria Purice, bibliotecar principal la filiala pentru copii „Steliana Grama” mi-a dedicat o poezie și a venit cu amintiri vii despre o întâlnire a noastră în orașul Roman, România. A fost demultișor, pe când ea se afla împreună cu soțul ei Valentin la muncă acolo, iar eu am mers pe două săptămâni la publicația „Monitorul de Roman” în cadrul unui proiect întitulat „Colaborarea transfrontalieră”. Lucram pe atunci la „Observatorrul de Nord”…

   Surprize, surprize… M-au surprins cu mărturisiri drăguțele Sofia Sârbu și Andriana Munteanu, care mi-au spus că îmi citeau poveștile de viață de pe când erau eleve. Iar Sofia mi-a mai spus că i-am atras atenția încă de mică prin felul în care mă îmbrac și prin pantofii cu toc înalt pe care îi purtam… Doamne,  câte nu le  afli la o astfel de activitate! M-a emoționat și o doamnă care s-a apropiat la final și mi-a spus că este din Doroțcaia, că a citit multe din textele mele și îi pare bine că a avut prilejul să mă cunoască pe viu…

   Frumoasă e viața bibliotecilor. Frumos a fost și programul acestei întâlniri găzduită de Biblioteca nr.1 din Racovăț. Gazda primitoare,Tatiana Mitrofan a pregătit cu cititorii ei un mic program artistic în care și-au dat concursul elevele Evelina Ceban, Mihaela Porumbac și membrele formației  „Sânzâienele”. Tatiana a povestit despre proiectele implementate, despre implicarea bibliotecii în promovarea istoriei și tradițiilor locale, despre parteneriatele cu instituțiile locale.

 A fost o întâlnire plăcută, un mod frumos de a exprima gânduri și idei. Publicul spectator părea bine dispus. Și eu văzându-le pe toate acestea m-am simțit bine. Vă mulțumesc, suflete dragi,  pentru acest moment, oferit cu sinceritate!

Nina Neculce

PUBLICITATE