Sancționați pentru arderea ilegală a resturilor vegetale

0
346

Inspectorii de mediu din Ocnița au desfășurat razii de informare și prevenire a incendiilor de vegetație, având ca scop conștientizarea populației cu privire la riscurile arderii necontrolate a deșeurilor și vegetației uscate. 

Totodată, acțiunea a vizat promovarea campaniilor de salubrizare și amenajare a localităților și corpurilor de apă în contextul pregătirilor de primăvară.

Pe parcursul raziilor, au fost depistate mai multe cazuri de incendiere ilegală a resturilor vegetale. 

Persoanele responsabile au fost identificate și sancționate contravențional. Inspectorii de mediu atrag atenția asupra pericolelor generate de aceste practici, care pot duce la distrugerea biodiversității, poluarea aerului și chiar punerea în pericol a gospodăriilor și a sănătății publice.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte normele ecologice și să adopte metode sigure și sustenabile pentru gestionarea resturilor vegetale, contribuind astfel la protecția mediului și a comunității.

PUBLICITATE