Lansarea romanului „Ultimul manuscris” de Vladimir Mînăscurtă

0
191

Într-o atmosferă caldă și plină de inspirație, la restaurantul „Pâine Caldă” din orașul Drochia, s-a desfășurat lansarea celui de-al patrulea roman al scriitorului Vladimir Mînăscurtă –  ,,Ultimul manuscris”.

Evenimentul a reunit iubitori de literatură, oficialități locale, oameni de cultură și membri ai comunității literare, transformând această seară într-un omagiu adus artei scrisului.

Am avut onoarea de a participa la această sărbătoare a literaturii din partea AO ,,Femeia de Azi”, susținând astfel misiunea noastră de promovare a culturii și de sprijinire a creatorilor autohtoni. Ne-am alăturat cu entuziasm celor care împărtășesc pasiunea pentru cărți și cuvântul scris, descoperind împreună povestea captivantă din spatele acestui nou roman.

Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui raionului Drochia, Vasile Cemortan, și a primarului orașului Drochia, Nina Cereteu, care au transmis mesaje de apreciere pentru activitatea literară a autorului, subliniind importanța lecturii în viața comunității. Moderatorul serii, Cristina Țurcanu, șefa Direcției Cultură și Turism, a ghidat publicul printr-un itinerar literar plin de emoție și reflecție, creând o conexiune aparte între autor și cititori.

Un moment artistic de excepție a fost oferit de Mădălina Țurcanu, care a recitat versurile „Ultimul manuscris” de Dumitru Rău, adăugând un plus de sensibilitate evenimentului. Impresiile despre roman au fost împărtășite de Galina Mîțu, bibliotecar principal al Bibliotecii Publice Raionale „Iulian Filip”, care a evidențiat valoarea literară și mesajul profund al cărții.

Seara a fost îmbogățită de momente muzicale extraordinare: ansamblul Violino de la Centrul Cultural Pelinia a încântat publicul cu interpretări rafinate, iar talentatul saxofonist Viorel Cucereavîi a adus un farmec aparte prin acordurile sale armonioase.

Această lansare a fost organizată în cadrul Programului Național „LecturaCentral” și al campaniei „Scriitorul la el acasă”, inițiative ce promovează lectura, autorii autohtoni și apropierea dintre scriitori și cititori. Direcția Cultură și Turism, în colaborare cu Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip”, a contribuit la organizarea acestui eveniment de excepție, iar presa locală „Glia Drochiană” a surprins cele mai frumoase momente ale serii.

Într-un gest de rafinament și eleganță, seara a fost susținută de Vinăria Sălcuța, care a completat atmosfera festivă cu selecții de vinuri alese.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au transformat această lansare într-o adevărată sărbătoare a literaturii!

AO ,,Femeia de Azi” rămâne dedicat sprijinirii evenimentelor culturale și încurajării vocilor literare care îmbogățesc patrimoniul nostru cultural.

Stamati Doinița, directoarea Bibliotecii Publice Șuri, membră  AO ,,Femeia de Azi”

PUBLICITATE