Diana Burca este hair stylist în orașul Florești. Ea a reușit să își transforme visul din copilărie într-o meserie de succes, iar drumul ei către împlinirea profesională este o poveste despre talent, muncă asiduă și, mai ales, pasiune. Totul a început în perioada copilăriei și adolescenței, când Diana își ajuta prietenele și colegele cu coafuri sau machiaje, demonstrându-și abilitățile remarcabile în domeniu, încă de pe când era elevă la școala din Ștefănești, satul cu care se mândrește enorm.
În 2010, Diana a absolvit studiile în domeniu, iar dorința de a învăța mai mult și de a deveni una dintre cele mai bune în activitatea sa a determinat-o să își petreacă următorii cinci ani activând într-un salon din oraș. Dar visul nu se oprea aici. După o perioadă de învățare continuă și perfecționare a tehnicilor sale, Diana a început să activeze pe cont propriu.
Astăzi, bărbați și femei vin să beneficieze de îngrijire profesională, iar succesul ei este o dovadă că atunci când ai încredere în propriile forțe și pui suflet în ceea ce faci, rezultatele nu întârzie să apară. Diana este un frizer de profil larg, fiind mereu în pas cu cele mai noi tendințe din domeniu.
„ Îmi place să experimentez și să aduc mereu ceva nou clienților mei, care mă motivează în fiecare zi. Sunt recunoscătoare că aceștia, după ce m-au vizitat o dată, revin mereu. Faptul că mă aleg și mă recomandă este pentru mine cea mai mare recompensă”, mărturisește Diana, care, pe lângă activitatea din salon, ține și cursuri de formare pentru viitorii profesioniști din domeniu.
Povestea Dianei este o lecție despre perseverență, despre a avea curajul de a-ți urma visul și despre a munci cu pasiune pentru a-ți construi un viitor, demonstrând că atunci când ai un vis în care crezi cu adevărat și o muncă continuă, orice este posibil. Ea este convinsă că, indiferent de domeniul în care activezi, cheia succesului constă în faptul că trebuie să depui dragoste în tot ceea ce faci și să ai încredere în propriile abilități.




















