O cunosc de când era mică. A învățat cu fratele meu în aceiași clasă. I-am cunoscut și pe părinții și buneii ei, gospodari vrednici de tot respectul. La câteva evenimente culturale, ce s-au desfășurat anul trecut m-a impresionat cu expoțițiile de lucruri vechi, dar și cu frumusețea colacilor ritualici, împletiți de mâinile ei. Este vorba de Marina (Catană) Gutium, o pasionată înflăcărată de tradiție și obicei, de trecutul nostru nu prea îndepărtat. Locuiește și se bucură de fiecare zi trăită în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia.
„Mi-i drag trecutul, căci el ne-a dat viață. Trecutul pentru mine e plin de culoare”
Nina Neculce: Dragă Marina Gutium, care sunt pentru dumneata locurile cele mai frumoase din sat?
Marina Gutium: Mahalaua Ponorii cu Ponoarele de la marginea satului. Aici m-am născut și am crescut. Aici mi-am construit casă și mi-am durat o familie frumoasă.
N.N.: Câtă vreme să fi trecut de când ai văzut pentru prima oară lumina zilei?
M.G. Multișor. Am văzut pentru prima oară lumina zilei pe 23 septembrie, 1963 în familia Mariei și a lui Ion Catană, buni gospodari din sat. Am avut o copilărie frumoasă. Alergam nu numai prin Ponoare, dar pe toate dealurile, pe râpile lui Ionel și a lui Profir, pe râpa cea mare, pe râpa albinelor. Mă impresionau florile de câmp, fluturii colorați, șopârlele, țistarii pe care îi scoteam din găurile lor, turnând apă cu caldarea. Iarna așteptam cu sufletul la gură Crăciunul, sărbătoarea Sfântului Vasile. Au fost ierni cu multă zăpadă în copilăria mea. Eu și fratele meu aveam săniuțe confecționate de bunelul, ne dădeam cu săniuțele, făceam oameni de zăpadă. Primăvara așteptam Paștele și Duminica Mare, iar vara îmi plăcea pentru farmecul ei, pentru vacanța mare de care ne bucuram.
N.N.: Te-am văzut la câteva sărbători ale satului cu expoziții care scot în lumină casa țăranului din trecut cu toate obiceiurile și tradițiile. Ce te-a făcut să ieși în fața lumii cu asemenea expoziții?
M.G.: Mi-i drag trecutul, căci el ne-a dat viață. Ies cu aceste expoziții alături de întreaga familie ca să demonstrăm că ni-i drag pământul, ni-i dragă tradiția pe care am moștenit-o de la părinți, de la bunei. În expoziție am încercat să arăt șezătorile pe care le făcea mama cu vecinele. Trecutul pentru mine e plin de culoare. Mama a fost croitoreasă. Mi-au rămas rochiile mamei pe care le-a cusut ea, pe care le-a brodat. A fost o meșteriță iscusită, o înflăcărată croitoreasă.Cine nu o cunoștea pe Marusea lui Ion Catană?! Tot satul venea și-și cosea haine la ea. Mamei i-a plăcut cusutul, i-a plăcut țesutul. A țesut covoare, rumbă, păretare.
N.N.: Și acest colț din expoziție cu rochii de altă dată e împodobit chiar cu rochiile mamei dumitale?
M.G.: Da, sunt rochiile mamei pe care și le-a cusut și brodat singură. Rochia de mireasă tot ea și-a cusut-o.
N.N.: Iar aceste manechine îmbrăcate în port popular vin să ne amintească de șezătoarea din trecut?
M.G.:Anume așa este. Eu am apucat șezătorile, care se făceau în casa noastră. Hainele de pe manechine le-am cusut eu. Mama mea mi-a altoit o mângâiere, o alintare. Am fost una la bunica, o singură nepoată și o singură fată la mama. În felul acesta mi-au dat o educație bună. Am toată dragostea de lucru. Prin lucru le fac pe toate. Mamei i-a plăcut tot lucrul să-l facă și mi l-a altoit în suflet și mie.
N.N.: Ceea ce văd eu aici în expoziție reprezintă un mini muzeu: icoane vechi, tot felul de lucruri vechi, ce se găseau în casele gospodarilor de la sate.
M.G.: Eu prin expoziția asta vreau să demonstrez la nepoțelele mele ce a făcut bunica, străbunica și ce ne-au lăsat. Acestea sunt lucruri vechi, care spun multe: covor, rochii, ladă de zestre de la bunica. Am un covor de 150 de ani de la bunica. E o raritate. Sofca e de la mama. De fapt mai multe din aceste lucruri sunt de la mama. Părinții m-au învățat să păstrez, să nu uit niciodată că au fost vremuri grele, dar au fost frumoase, că lumea era mai grămăjoară, șezătorile le dădeau putere.
N.N.: Coși și dumneata așa cum a cusut mama?
M.G.: Mama m-a învățat să cos, să brodez, dar eu nu cos pentru sat, cos pentru familie. E mult de lucru în gospodărie. Avem pământ, animale, dar îmi fac timp pentru cusut și țesut. Tot lucrul îl fac cu plăcere și din plăcere. De la buneii, cu care am trăit într-o ogradă mi-au rămas cărți de rugăciune ca să fiu aproape de Dumnezeu, să am plăcere de viață.
N.N.: Ai făcut careva studii după absolvirea școlii din sat?
M.G.: Eu am învățat la Bălți de cusătorească, dar mai mult de la mama am deprins secretele croitoriei. Port cu drag haina pe care mi-o cos singură. Cos și pentru cei apropiați.
N.N.: Cu Ion, soțul dumitale, când v-ați cunoscut?
M.G.: Când a venit de la armată, în 1980 și în 1981 ne-am căsătorit. Pe 9 ianuarie am împlinit 42 de ani de căsnicie. Atunci ne-am cununat la biserică. Afară era frig, dar în sufletele noastre era cald, pentru că era dragoste curată, ce ni s-a dat pentru toată viața. Nunta după obicei, cu cort în ogradă, cu lăutari vestiți, am făcut-o când s-a încălzit, pe 7 iunie. După un an s-a născut primul băiețel, apoi al doilea, a treia a venit pe lume fata. Sunt cu sufletul împlinit și cu viața împăcată. Am trei copii, toți dați pe la casele lor, care mi-au adus 8 nepoței. Mă mândresc cu dânșii. Sunt toți sănătoși. Nepoțelele Mădălina și Vitalina participă în ansamblul folcloric „Răzeșeii” și în ansamblul de dans. Încerc să le transmit și lor din tot ce am deprins eu de la părinți și bunei. Vreau să-i învăț pe toți să făurească frumosul cu mânuțele lor.
N.N.: Și secretul coacerii colacilor și a tot felul de copturi, tot de la mama și bunica ai deprins?
M.G.: Și de la ele, dar și singură mi-am dat interesul. Îmi place să coc cu gândul la cei dragi. Când împleesc un colăcel pentru nora, de exemplu, numaidecât împletesc pe el și câteva figuri care îi reprezintă.
N.N.: Dragă Marina, te-am văzut la recenta șezătoare organizată la Casa de Cultură din sat, cât de frumos îți sfârâia fusul în mână. Torceai cu inspirație. Inspirată ai fost și când ai povestit despre tot procesul țesutului la stative. Ce dorești să mai realizezi pentru alte activități?
M.G.: Gânduri am multe. Imediat după sărbători o să urzesc covorul „Casa părintească”. Izvodul sau Floarea, cum se zice la noi, am creat-o eu. Acuma o termin de colorat. O să țes cu nora și cu fiica, să vadă și nepoțelele și să înțeleagă că meșteșugul simbolizează frumusețea omului. Vreau să vă spun că așteaptă nerăbdătoare să vină la țesut și cele mai în vârstă femei din mahalaua Ponorii – Anastasia Celan și Maria Gutium. Cu acest covor aș vrea să ajung la Chișinîu la Târgul Național al Covorului „Covorul Dorului”.
N.N.: Doamne ajută! Și pentru că suntem în preajma Sfântului Ioan Botezătorul, aș vrea să te întreb cum marcați această sărbătoare în familie?
M.G.: Pentru noi această zi este deosebită, e sărbătoare sfântă. Pe tata l-a chemat Ion și mama se pregătea cu sufletul și cu tot felul de bucate de această sărbătoare. În casa noastră se adunau toate rudele ca să-l cinstească pe Sfântul Ion Botezătorul și să-i ureze la mulți ani lui tata. Și eu fac la fel. Pe soțul meu îl cheamă Ion, am nepoțel Ion. Deci, este un plăcut prilej de a-l cinsti pe înainte-mergătorul și botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, dar și pentru a ne aminti de tata și pentru a le transmite felicitări cu urări de sănătate și voie bună soțului și nepotului. La mulți ani de ziua numelui le spun tuturor Ionilor și Ioanelor, care citesc „Ziarul Nostru”. Iertați, iubiți și trăiți frumos cu cei din jurul vostru, oameni buni!
N.N.: Sărbătoare binecuvântată în casă vă urez și eu! Multă sănătate și împlinirea tuturor gândurilor frumoase!
M.G.: Vă mulțumesc!
