LA DOMULGENI CONTINUĂ RESPECTAREA MĂSURILOR APLICATE ÎN CONTEXTUL CARANTINEI

0
138

În perioada 19 august- 2 octombrie, satul Domulgeni din raionul Florești, se află în carantină. Aceasta a fost instituită după ce într-o gospodărie din localitate au fost depistate două porcine cu pestă porcină africană. Porivit primarului în această perioadă au fost respectate toate măsurile aplicate în contextul carantinei.

  • Avem post la intrarea în sat. S-au întreprins toate măsurile, s-a luat la evidență, s-a făcut dezinfecție în toate țarcurile unde sunt porcine. În această perioadă nu se permite să fie aduse sau scoase din localitate aceste animale. Am îndepinit toate măsurile. La moment în sat avem 68 de porcine, – a specificat Vasile Tîltu, primar s.Domulgeni

În localitate alte cazuri de pestă porcină nu au fost înregistrate, iar recent au fost preluate noi probe de la porcine și acestea au fost negative. Deaceea autoritățile speră că în următoarele zile agenții economici, mezelarii care se ocupă cu afumăturile din localitate, să-și poată relua activitatea.

 Specialiștii recomandă crescătorilor de porci să nu utilizeze în hrana acestora resturi alimentare și să respecte cerințele minime de biosecuritate. Porcii trebuie să fie întreținuți doar în spații îngrădite.

PUBLICITATE