Membrii societății civile, Administrației Publice Locale și angajații Inspectoratului de Poliție Soroca au convocat ședința de securitate, care a avut loc în incinta primăriei Iarova din raionul Soroca.
Participanții la ședință au stabilit rolul, atribuțiile și acțiunile părților implicate în procesul de implementare a activității polițienești comunitare, astfel creând un parteneriat în probleme de securitate publică în localitățile date.
Polițiștii au prezentat datele despre activitatea desfășurată pe teritoriul administrativ deservit și au susținut, că angajații poliției au efectuat și continuă o serie de activități menite să sporească gradul de securitate publică și siguranța personală.
În cadrul ședinței au fost puse în discuții mai multe probleme ce ține de localitate, printre care ar fi: realizarea măsurilor de prevenire și anume monitorizarea comportamentului în trafic al conducătorilor de motocultoare cu remorcă, consumul de băuturi alcoolice în rândul tinerilor neangajați în câmpul muncii și conflicte familiare generate în urma consumului de alcool, prevenirea comercializării către minori a băuturilor alcoolice, produselor din tutun și relevării cazurilor neconformiste la restricțiile stabilite prin Legea nr. 278/2007, au fost supuse verificărilor unități comerciale, administratorii/vânzătorii au fost atenționați asupra respectării legislației în vigoare.
La fel, s-a discutat despre prevenirea infracțiunile patrimoniale și întreprinderea măsuri de prevenire a acestora.





















