Continuăm „Sfatul” cu Maria și Ghiță Nartea din satul Racovăț, raionul Soroca, acum aflați în Italia.
Vă reamintim că pentru soțul ei drag, ajuns la grave probleme de sănătate, Maria a făcut ca imposibilul să devină posibil – și-a donat propriul rinichi ca să-i dea șansa de a se bucura de viață, l-a salvat de la dializă.
„Nimic nu este imposibil atâta timp cât ceea ce îți dorești vine din suflet” (II)
N.N.:Starea de sănătate a lui Ghiță a început să se înrăutățească. Analizele medicale nu arătau nimic îmbucurător. Atunci hotărăsc să se ducă pe câteva zile la Mănăstire la Nicoreni să se roage. Regretatul părinte stareț Rafael i-a spus așa: „Ai o boală tare grea, cum o am și eu –insuficiență renală. Roagă-te să dai peste medici pricepuți ca să-ți dea tratamentul.” Și Maria cu Ghiță s-au rugat. Au început tratamentul la Chișinău. Au dus banii de pe două cote la medici și nu vedeau rezultatul. Continuau să se roage.
Maria: De fiecare vizită câte o mie și ceva de lei, dar medicul nu ne dădea nici un sfat. Ne spunea doar atât, că trebuie să mai stea în spital. Și altceva nimic. Boala a progresat atât de repede încât nu mai știam ce să facem. Sora lui ne-a zis: „Veniți în Italia. Aici e cu totul altă atitudine și specialiștii sunt mai bine pregătiți.”
GHIȚĂ: M-am dus la șeful secției dializă din Chișinău și l-am întrebat: „Cât mi-o mai rămas?” El mi-a răspuns: „Dar nu o să fie mai rău dacă o să știi?” „Măcar să știu ce să fac”. Am primit următorul răspuns: „Cu așa boală oamenii o duc de la doi până la șase ani.”
Maria: Rezultatele analizelor le-am trimis în Italia. Sora lui Ghiță le-a prezentat medicului de famiie. Medicul i-a zis că bolnavul trebuie să se prezinte urgent în Italia. Ne-am dus că nu aveam nicio șansă aici. Sora mai mică sau cumnata mea a deschis ușile peste tot. E foarte descurcăreață. Și cum ne-am dus la câteva zile am făcut alte analize.
Ghiță: Și îndată m-au pus în spital. Medicii i-au spus surorii că va trebui să respect un regim alimentar specific. Mâncam numai produse din farmacie fără proteine. Am stat un an de zile pe această dietă. Dar fără susces. A doua zi după Sf. Gheorghe, am fost operat și trecut la dializă.
Maria: Medicii ne-au spus că salvarea e transplantul. O şansă pentru el era găsirea unui donator de rinichi cu o compatibilitate imunologică și morfologică.Ne-au chemat la convorbire. Am fost eu, surorile lui care muncesc în Italia și patru profesori. Ne-au întrebat cine ar putea fi donatorul. Una din surori a spus că a fost bolnavă de rinichi, cealaltă e cu pelonifrită. Atunci m-am întors eu către cumnata și i-am zis că sunt gata s-o fac. Îmi doream din tot sufletul să-l ajut pe dragul meu soț. Șefa lucrase patru ani în România, apoi a avut clinica ei în America și înțelegea tot ce vorbeam eu cu cumnatele mele. Este o doamnă doctor deosebită. Când s-a deschis spitalul acesta mare în Pisa, unde a avut loc trnsplantul, italienii au chemat-o înapoi. Și ea a zis, uitându-se la mine: „Am înțeles că soția ar vrea să fie donator. Nicio problemă.” Mi-a explicat în cele mai mici amănunte totul, a început să-mi arate schema, cum e procedura. Peste câteva zile am început să fac analizele să vadă dacă rinichiul meu e compatibil. Mă rugam din tot sufletul să fie compatibil. După ce am făcut toate analizele, așteptam cu emoție rezultatul. Dar nu-mi venea avizul. M-am întristat. Credeam că nu-l voi putea ajuta eu. A trecut mai mult de o lună până când mi-au comunicat că rinichiul meu e compatibil și am început alte analize. Eu le dădeam graficul meu de lucru și ei mă chemau printre orele de lucru. Au fost niște analize foarte minuțioase așa ca să vadă cum funcționează toate organele. În final ni s-a comunicat că totul e bine-pot fi donatorul.
Ghiță: Am așteptat foarte mult până la ziua transplantului. Și când eram aproape de acea zi, pulmonologul a zis că nu se apucă, pentru că analizele arată că am avut contact cu bolnavi de tuberculoză. A zis: „eu nu semnezi. Faceți tratament 6 luni și apoi ne apucăm.” El a motivat așa că în timpul operației imunitatea omului scade. Și dacă scade, toate bolile se trezesc. Și iarăși 6 luni tratament. Când ne-a spus că operația e aproape, practic n-am vorbit nimic unul cu altul.
Maria: Ca să vedeți cum mai lucrează Dumnezeu cu noi! Ghita se simțea rău. I-am zis: „hai sa ne plimbam un pic pe alee”. Și plimbindu-ne așa ne întrebam cât oare o să mai așteptăm până primim răspunsul? În clipa ceea ne sună fiul Andrei și ne spune că soția este la maternitate, să ne rugăm să decurgă nașterea ușor. Am început să ne rugăm. Peste câteva minute ne-a anunțat bucuros, că nașterea a decurs cu success și ca a născut un baietel ingeras-drăgălaș care o să aibă grijă de noi. Vestea bună ne dădea curaj. Ne-am îmbrățișat fericiți și chiar in clipa ceea un alt sunet de telefon a amplificat bucuria noastră cu un alt soi de emoții. Am fost anunțați de la spital că operația e deja preconizată. Am perdut graiul ambii.
Ghiță: Era zi de vineri când am fost anunțați: „Miercuri la operație. Mergeți pregătiți tot pachetul de documente la tribunal. Semnați că ea donează rinichiul de bună voie, nu este impusă și nu vinde rinichiul”. Din acea clipă n-am mai vorbit unul cu altul.
Maria:Ne-am blocat amândoi. Emoțiile erau mari. Ne-am dus marți seara, ne-am internat, patul ne aștepta. Asistentele ne-au primit. Dimineața, pe 18 aprilie, 2016, m-au luat pe mine la 7.30. Eram foarte emoționată. Nu știam ce fac. Personalul stătea cu targa la ușă. Am urcat pe targă cu gândul la Dumnezeu.
Ghiță: În sala de operații ne-am întâlnit. Am vorbit puțin, ne-am întins mânile și ne-am despărțit. Pe Maria au luat-o spunând: „Noi deschidem și vedem dacă-i totul în regulă mergem mai departe, dacă nu închidem și căutăm un alt donator.”
Maria: Și a fost totul cu Doamne ajută, căci cum vă spuneam, îmi doream din tot sufletul să-l ajut. El s-a ridicat primul și a venit la mine la pat repede și m-a sărutat. Eu mă simțeam rău. El –bine. Fața îi era luminată de zâmbet. A doua zi dimineața a venit și a zis: „Scoală. Suntem și mai aproape unul de altul. Pot spune că amândoi suntem unul.” M-am ridicat mai greu din pat. Medicul m-a încurajat și mi-a spus că totul e sub control.
N.N.: Cred că ați avut nevoie de recuperare?
Maria: Bineînțeles. O lună am avut dădacă. Patroana la care munceam i-a plătit. Și dădaca avea grijă de noi, mergea la farmacie, ne pregătea de mâncare.
N.N.:Ați închiriat un apartment? Unde stați?
Ghiță: Stăteam la bătrâna de care îngrijea Maria.
Era o femeie foarte primitoare. Ne-a fost foarte bine cu ea. A plecat la ceruri, Dumnezeu, s-o odihnească în pace! Toate mergeau în dinamică pozitivă. Eram fericiți. Ne bucuram de sucesul operației. Și peste 3 luni după operație ne-am luat bilete să venim acasă. M-am dus să fac analiză să văd cum stau lucrurile. Maria pregătea geamantanele, da eu m-am întors scârbit. I-am spus: „Nu putem pleca, un virus intestinal s-a deșteptat, e nevoie de tratament.” Și am primit 2 săptămâni tratament și când m-am dus și am făcut din nou analizele era totul bine, dar nu puteam mânca nimic. Mâncam cu poftă, dar stomacul nu primea. Medicamentele au fost foarte puternice. E cu mult mai greu după operație. Trebuie să fii foarte atent. Analizele trebuie date la timp. Norocul nostru a fost că am ajuns pe mâna medicilor italieini. La ei e foarte bine pusă la punct asistența medicală. Acolo cel care primește mult, plătește mult. Cel care puțin, plătește puțin. Dreptul la asistență medicală îl are fiecare.
N.N.: Dar pe voi cât v-a costat transplantul și toată asistența de care v-ați bucurat înainte și după operație?
Maria: N-o să vă vină să credeți. Nu ne-a costat nimic. Totul s-a făcut în baza poliției de asigurare. Având cetățenie română, cărticica de străin temporar pe teritoriul Italiei, aveam și poliță de asigurare. Eu lucram și achitam asigurarea. Medicii care ne tratau așa ne-au spus: „Pe noi nu ne intereseză birocrația celora din cabinete. Noi ne facem datoria de medici. A venit omul la noi, trebuie să-i acordăm asistența medicală de care are nevoie.”
Ghiță: Și pentru că ni se oferă prilejul, aducem mari mulțumiri tuturor medicilor și asistentelor de la Spitalul din PISA, care au avut grijă de noi! Un mulțumesc aparte transmitem profesorilor in chirurgia robotică, Ugo Boggi si Fabio Vistoli. Acum sântem monitorizați de doamna doctor Anna Maria Bianchi, căreiea deasemena îi transmitem mulțumiri și recunoștința noastră pentru professionalism și căldura sufletului!
Maria: Le vom rămâne recunoscători medicilor italieni până la sfârșitul vieții și noi, și copiii noștri și, cred și cei 4 nepoței, care ne înmulțesc bucuriile și ne dau puterea și curajul de a prețui viața. Îi mulțumim Domnului pentru toate: pentru bucuria de a trăi, pentru copii buni, pentru nurorile noastre dragi, Galina și Ecaterina, pentru prietenii devotați, care atunci când au aflat că ne este greu ne-au vizitat în Italia, pentru dragostea și respectful reciproc dintre mine și Ghiță, care ne țin împreună de 38 de ani! Multă sănătate cu nădejdea că Dumnezeu ne va acoperi mereu cu nemărginita lui DRAGOSTE, dorim și cititorilor și echipei săptămânalului „Ziarul Nostru” cu calde îmbrățișări din Italia!
Maria cu colegele sale la Școala Pedagogică din Soroca, anul 1982
Maria alături de o colegă la demonstrația de 1 mai,1983
„Frumos, cu mustăcioară, părul cârlionțat, bogat”, regiunea Tomsk, Siberia, 1984
Maria –vornicică (drușcă) de onoare, Ghiță – vornicel de onoare la nunta care a pus începutul poveștii lor de dragoste și de viață
Fericiți în fața altarului, primind binecuvântarea părintelui Ioan, Dumnezeu să-l odihnească, fost paroh al Bisericii din Racovăț
Micuțul Igor în brațele fericitului tată
Perechea îndrăgostită a început construcția casei, anul 1985
Perechea fericită într-o zi de odihnă în Italia
Maria cu Ghiță –nuni mari
Soții Maria și Ghiță Nartea în prezent
În orele libere, în Italia, Ghiță și Maria brodează cu mărgele
„Fidelitatea lebedelor” – o altă lucrare executată în Italia
