Un incendiu izbucnit astăzi în satul Șuri, raionul Drochia, a fost provocat de un fulger, cu puțin timp înainte de începerea ploii.
Potrivit primarului satului, Petru Turculeț, locuitorii din mahala au reacționat prompt și au dat dovadă de spirit civic, alertând imediat autoritățile și supraveghind zona până la sosirea echipajelor de intervenție.
„Sătenii s-au mobilizat exemplar încă din primele clipe. Au anunțat imediat autoritățile și au ținut situația sub control până la sosirea pompierilor. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și responsabilitate”, a declarat primarul satului Șuri, Petru Turculeț.
La fața locului a intervenit Unitatea de Salvatori și Pompieri Drochia, care a lichidat incendiul.
Un sprijin important a venit și din partea antreprenorului Gheorghe Grădinaru, care a pus la dispoziție propria tehnică și a transportat apă pentru alimentarea autospecialelor de intervenție.
Autoritățile le reamintesc cetățenilor că, în timpul fenomenelor meteorologice periculoase, este important să anunțe de urgență serviciile specializate și să evite apropierea de zonele afectate.






















