Începând cu 3 august, pacienții oncologici eligibili din raioanele Anenii Noi și Soroca vor putea beneficia de cure de chimioterapie în spitalele raionale, mai aproape de casă.
Măsura face parte din programul Ministerului Sănătății și al Institutului Oncologic de extindere a tratamentului oncologic în teritoriu. Obiectivul este reducerea distanțelor și a efortului suportat de pacienți și familiile acestora, fără compromisuri privind calitatea și siguranța actului medical.
„Pentru un pacient oncologic, fiecare deplasare înseamnă timp, cheltuieli și un efort fizic suplimentar într-o perioadă deja dificilă. Aducem tratamentul mai aproape de oameni, dar păstrăm decizia medicală, supravegherea și standardele de siguranță la același nivel. Nu mutăm doar un serviciu medical, ci reducem o povară reală pentru pacienți și familiile lor”, a declarat Alexandru Gasnaș, ministrul Sănătății.
Indicația și schema de tratament vor fi stabilite de Consiliul multidisciplinar oncologic al Institutului Oncologic, în urma evaluării inițiale și, după caz, a reevaluării pacientului. În spitalele raionale vor fi administrate doar tratamentele care pot fi efectuate în condiții de siguranță, în conformitate cu protocoalele clinice naționale.
Înainte de lansarea serviciului, medicii oncologi și asistenții medicali din spitalele raionale Anenii Noi și Soroca au fost instruiți în administrarea chimioterapiei, monitorizarea pacienților și gestionarea eventualelor reacții adverse.
Programul este deja implementat în spitalele raionale din Briceni, Cahul, Florești, Orhei, Sîngerei și Ștefan Vodă. În perioada august 2025–iunie 2026, în cele șase spitale incluse în etapa-pilot au fost tratați 432 de pacienți și au fost administrate 597 de cure de chimioterapie.
Ministerul Sănătății va extinde treptat acest model și în alte raioane, în funcție de capacitatea instituțiilor medicale, disponibilitatea personalului instruit și îndeplinirea condițiilor de siguranță. Scopul este ca tot mai mulți pacienți oncologici să beneficieze de tratamentul necesar cât mai aproape de localitatea în care trăiesc.




















