Dacă intrai, cândva, în Mîndîc, și întrebai de Nicu doctorul, fiecare localnic ți-ar fi arătat unde trăiește… Nicu, n-ați citit greșit – așa îi ziceau în sat, așa îi ziceau și părinții. V-am mai povestit, la început de an, în articolul despre cei ce poartă numele Ion și Vasile… Și acum îl știe fiecare – e primar într-un sat împărțit în 10 sectoare. Specific. Postură în care s-a confruntat cu fel de fel de situații, teme pe care la “școala de primari” nu le predă nimeni – doar viața te învață. Omenia și responsabilitatea sunt pilonii de care este “legat”, despre care vorbește la modul cel mai necesar. Altfel nu se vede nici în funcția lui, nici în viață.
Prezentarea de rigoare:
Ion Recean
Primarului s. Mîndîc, r-nul Drochia
Născut la 7 decembrie, 1966, în s. Mîndîc, r-nul Drochia.
A absolvit Inastitutul Agricol din Chișinău, specialitatea medic-veterinar.
Este căsătorit, are trei copii.
- Cum v-a fost copilăria? Ce amintiri v-au rămas de-atunci? Ce jocuri aveați? Aveați smartphone, planșetă, jucați FIFA, un Counter Strike?
- Ei, atunci eram încadrați în procesul numit vitărit, datoria noastră era să pășunăm vacile, să umblăm cu rândul, creșteam viței acasă. Părinții erau simpli țărani – tăticul a fost mecanizator, mămica activa cu brigada pe câmpurile colhozului. Eu fiind mezinul, datoria mea era școala, după care trebuia să întrețin un vițeluș, un iepuraș…
- Cred că mai mulți – nimeni nu ținea unul singur…
- Aveți dreptate… Păsări, iar seara avem voie la joacă, pe toloacă, pe malul râpii, cu copiii din mahala.
- Care au fost primii pași în activitatea profesională? Vă amintiți de primul loc de muncă?
- După absolvirea institutului, m-am întors în colhoz pentru că de acolo aveam îndreptarea la studii – să-i întorc datoria, cum s-ar zice. Timp de trei ani de zile. Mai înainte, însă, studenții au fost luați la armată, respectiv, și eu, în Celeabinsk-70, timp de doi an de zile. Alții au beneficiat de Ordinul lui Gorbaciov din 1989 și au scăpat, care cu jumătate de an, care, cu un an, de serviciu militar – la mine a fost din 85 până în 87, de la și până la. Era în Ural, ВВ – Веселые Войска (zâmbește)…
- Cei care știu, aceia știu…
- Da, Внутренние Войска, bineînțeles…Era o localitate închisă de care nici nu bănuiam cum se numește, nici concediu n-am avut – era o uzină secretă, la peste o sută de kilometri de Celeabinsk, prin pădure. Abia acum, în zilele noastre, am aflat cum se numea – Snejinsk. După armată, m-am restabilit la facultate, pe care am absolvit-o, cu succes, în 1991. În luna august, am intrat în funcția de medic-veterinar principal în colhoz, unde am activat până la desființare – în 97. Nici nu-mi închipuiam că atâta bogăție se va pierde atât de repede – într-o lună și jumătate s-a distrus totul.
- Dvs. ce-ați făcut după ce Programul „Pământ” i-a cântat prohodul colhozului?
- O perioadă am stat fără de serviciu, apoi am activat la o farmacie veterinară privată până am fost ales primar.
- De câți ani sunteți la cârma primăriei Mîndîc? Vă amintiți de primul mandat? Prima ședință în fața colectivului?
- Din 20 octombrie 2023. Sunt la primul mandat. Mi-a fost greu, era o postură nouă, necunoscută până atunci, o responsabilitate mare… Am un coleg, medic veterinar din Cociulia, Cantemir, care are 4 sau 5 mandate la activ, care mi-a spus că, pe de-o parte, îi pare bine că am fost ales, dar pe de alta, funcția asta poți s-o înțelegi peste un an, peste doi, dar poate trece un mandat și să n-o înțelegi. Mi-au rămas în cap cuvintele lui. A fost greu, dar cu Doamne ajută și cu susținerea consilierilor, soluționăm problemele și mergem înainte. N-avem înotro – trenul merge doar înainte, doar într-o direcție, nu și înapoi. Se mai oprește, e adevărat, mai stă prin stație, după care, oricum, merge mai departe. Cale întoarsă nu-i.
- Au fost și cazuri tensionate sau e unt și miere non-stop?
- Nu mi-am închipuit că mă voi confrunta cu așa situații. Sunt categorii de oameni social-vulnerabili, care mai și consumă alcool. Trebuie să merg cu echipa – sectoristul, asistentul social, ne deplasăm la fața locului, dorim să soluționăm cazurile pe loc, înainte de a ajunge în instanțe mai „complicate”… Au fost multe probleme și toate diferite… Și caracteristice, de care, prin alte sate, se pare că nu mai auzi…
- Ca de exemplu?…
- O mamă avea un copilaș de două luni și jumătate și urma, neapărat, să fie internată în spital. Pentru că nu aveam unde lăsa copilul, am fost nevoit să ducem pruncul la Chișinău, la un Centru de profil, pe str. Alexandru Cosmescu 51 – o să țin minte adresa toată viața și dincolo de ea… Am ajuns noaptea acolo, iar după două săptămâni, când a ieșit mama din spital, m-am dus să-l iau înapoi – un copil de două luni și jumătate…
- Trebuia să-i schimbați scutecele…
- Normal, trebuia hrănit, ne opream pe drum, cu termosul cu lăptic… Am mai avut un caz cu cineva care făcea gimnaziul de 9 ani de zile și n-avea buletinul, nici adeverință de naștere… O enigmă cum putea să se ajungă aici… Am fost nevoit, împreună cu asistentul social, să trec prin toate instanțele, prin centrul multifuncțional, ca să-l fac om cu acte…
- Ați luat prea aproape de inimă – pentru mine n-au alergat primarii să-mi perfecteze actele de identitate…
- În schimb ai o senzație aparte când realizezi asemenea lucruri, simpți o împlinire sufletească, pentru că am ajutat copilul ăsta să devină ceva în viață.
- Despre sat – a mai fost și numele de Livădeni, parcă… Numele Mîndîc a fost preferat de localnici? De unde vine?
- De la boierul Mîndîîcanu. Denumirea Livădeni venea de la două livezi mai, pe vremea colhozului, dar mai apoi, lumea a decis să se întoarcă la denumirea Mîndîc.
- Când am vorbit prima și ultima dată, vă plângeați că îmbătrânește satul și că nu vă ajunge finanțare…
- Din păcate, da, îmbătrânește. Cred că nu doar la noi. Noi lucrăm cu posibilitățile pe care le avem, cu suportul programelor la care aplicăm – facem ce putem. De exemplu, prin Satul European 2, am schimbat acoperișul clădirii administrativ-publice, pimăriei – era într-o stare deplorabilă. S-a mai câștigat un proiect pentru un teren de joacă pentru copii, apoi, cu puterule noastre, am mai făcut trotuarul pavat pe o stradă, de la Biserică în vale. Treprtat, reabilităm drumuri în varianta albă, pe sectoare, din fondul rutier. Acum suntem la sectorul 7, mai rămân 8, 9 și 10. Din bugetul disponibil putem acoperi doar un sector pe durata unui an.
- Gaz, apeduct, iluminat?
- Este tot. Pulsul satului se mai simte, încă. Mai acoperim o bucată cu pavaj la grădiniță, unde mai avem de lucru, mai facem în alt sector – puțin câte puțin, muncim. Mai organizăm evenimente tradiționale, cum ar fi Ziua Portului Popular și Ziua Pâinii – și în acest an am planificat pe 2 iulie această serbare.
- Calitatea fără de care un primar nu are ce face în acest post?
- Vorbesc de mine: responsabilitatea, sinonimă cu nopți nedormite, probleme căror le caut rezolvări. Dacă ar fi o finanțare mai consistentă, cred că și frământări și nopți nedormite ar fi mai puține.
- Cum intră în amalgamare și cum iese din amalgamare satul Mîndîc? Dacă e să cedem în Wikipedia, aveți 2882 de oameni și vă trebuiesc 118 până la 3000… De unde îi luați?
- Cancelaria de Stat ne-a spus să facem ceva, să ne amalgamăm în fel și chip, cu cineva, că nu vom rămâne de sine stătător. Prima inițiativă a venit de la satul Maramonovca, am făcut și noi decizie de inițiere și trecem la etapele următoare.
- Cu centrul administrativ la?…
- Ar fi de dorit la noi – oamenii așa vor.
- Și cei din Maramonovca tot, poate, vor să fie la ei?
- Toți se gândesc la turta lor, așa e peste tot.
- Toți se gândesc la dânșii, numai eu la mine.
- Exact. Așa e.
- Viața de după amalgamare… Ce faceți? Rămâneți mai departe în administrație? Cică va fi mai greu de lucrat pentru primari…
- Mult mai greu. Eu văd ce fac specialiștii, chiar, din contabilitate, ce lucru au și nu știu cum va fi după amalgamare, sincer vă zic. Și în fiecare sat sunt diferite probleme, oamenii sunt diferiți. Că vor avea de alergat mai mult primarii, e clar. Te mai duci într-un sat în care nimeni nu te știe și oamenii au nevoie de timp ca să te cunoască.
- Și se mai uită urât la tine că i-ai dus primăria din sat…
- Așa e. Acolo nimeni nu te știe. La tine în sat, lumea te cunoaște și multe le reușești doar din autoritate și nume. Acolo nu ai asemenea avantaj.
- Asta la gneral. Concret, Ion Recean merge mai departe la primărie? Avem alegeri la anu…
- Nu sunt decis, încă. Mă mai gândesc. Mai vedem.
- Vorbim și de vărul Dorin? În ce relații sunteți? Știu că sunteți verișor cu ex-premierul Dorin Recean – am auzit la radio…
- Ei… Îi mulțumesc mult domnului Dorin Recean, inclusiv cu susținerea lui au fost realizate proiecte importante pentru sat. Ce a promuis, aceea a făcut. A tras la satul lui. Plus că îi mai și aminteam și eu de fiecare dată când venea în sat – ba bucata ceea de drum, ba porțiunea cealaltă… Oricum, s-a făcut o porțiune de drum de calitate foarte bună – G33, drum strategic…
- Puteți spune ce-ați învățat de la viață? Care e lecția principală pe care v-a dat-o?
- Nu contează ce funcție deții. Contează să rămâi om în orice funcție. Omenia e lecția principală pe care am îmvățat-o din viață. Contează ce-a fost implementat de către părinți, stima și respectul față de oameni. Am mai învățat responsabilitate pe care o simt și o port – dacă oamenii m-au ales, respectiv, trebuie să le îndeplinesc cerințele.
Asistent de arhitect:
Marcel Toma
PUBLICITATE
