Centrul Chinologic din Ocnița, evaluat în cadrul vizitei directorul Serviciului Vamal în nordul țării

0
18

În contextul vizitei de lucru desfășurate în posturile vamale din nordul țării, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, împreună cu directorii adjuncți și șefii birourilor vamale Nord, Centru și Sud, au evaluat condițiile de funcționare ale Centrului Chinologic din orașul Ocnița.

Vizita a inclus analiza infrastructurii, a condițiilor de instruire și întreținere a echipelor chinologice, precum și a necesităților operaționale, în vederea consolidării capacităților de intervenție.

În același context, conducerea instituției a asistat la desfășurarea unui curs de perfecționare al inspectorilor chinologi și al patrupedelor de serviciu, organizat periodic pentru menținerea și dezvoltarea abilităților de detecție în domenii specifice.

În cadrul exercițiilor demonstrative, echipele chinologice au prezentat tehnici de identificare a valutei nedeclarate, a produselor din tutun disimulate în bagaje și compartimente speciale, precum și a substanțelor narcotice ascunse în spații extinse.

De asemenea, au fost discutate condițiile clădirii, dotările existente și alte aspecte ce țin de activitatea curentă, fiind analizate soluții pentru îmbunătățirea mediului de lucru și eficientizarea procesului de instruire.

Conducerea Serviciului Vamal a evidențiat rolul esențial al echipelor chinologice în prevenirea și combaterea fraudelor vamale, subliniind necesitatea dezvoltării continue a acestui segment operațional.

PUBLICITATE