Elevii din Soroca, inspirați de activitatea Poliției de Frontieră

0
205

Elevi absolvenți din municipiul Soroca au avut ocazia să descopere din culise activitatea polițiștilor de frontieră. Tineri de la Colegiul „Mihai Eminescu”, liceele teoretice „Constantin Stere” și „Ion Creangă” au vizitat Sectorul Poliției de Frontieră Soroca.

Aceștia au participat la o excursie ghidată de șeful interimar al instituției, care le-a prezentat sediul, tehnica din dotare, mijloacele de transport, dar și specificul activității zilnice. Un moment spectaculos a fost exercițiul demonstrativ de reținere cu câinele de serviciu.

După vizită, elevii spun că experiența le-a schimbat perspectiva asupra acestei profesii. Unii dintre ei afirmă că iau în calcul o carieră în domeniul poliției de frontieră. Reprezentanții instituției spun că astfel de activități au rolul de a orienta tinerii în alegerea viitoarei profesii.

Vizita a avut drept scop familiarizarea elevilor cu activitatea poliției de frontieră și motivarea acestora de a alege, pe viitor, o carieră în acest domeniu, mai ales în contextul în care se află în etapa deciziilor privind viitorul profesional.

PUBLICITATE