Omagieri: Femeia care a zboară cu o singură aripă

0
32

Cu inima plină de anticipație, Omul și Soroceana Ana Bejan și-a adunat într-o frumoasă șezătoare prietenii, iar energia revederii s-a transformat într-un buchet inestimabil de amintiri.
Întâlnirrea a fost organizată in cadrul Programului Național „Acces la cultura – 2025″ cu Genericul” Ana Bejan și prietenii săi Biblioteca Municipală „M. Sadoveanu”.
Sala multifuncțională a Palatului de Cultură devenise neîncăpătoare, căci adunase multă lume bună, iar torentul de cuvinte frumoase au dăruit un accent frumos activității.
Interpretul de muzică folc Viorel Burlacu, venit tocmai din București, cu cântecele sale patriotice a deschis poarta, dând startul unei revărsări emoționale ce a amplificat și înălțat fiecare trăire. Părintele-paroh Sorin Huluță a binecuvântat activitatea, iar
scriitoarea și sufletista Claudia Partole, venită împreună cu reprezentanți ai Bibliotecii Naționale, dar și cu un dar protagonistei – un braț de cărți care-i aparțin a exclamat:

  • Ce zi frumoasă azi! Primul Paris pe care l-am vizitat a fost Soroca și întotdeauna vin aici ca acasă.
    Moderatoarea evenimentului, d-na Tamara Boboc-Coșciug a menționat:
  • Ana Bejan este femee care și-a dedicat viața culturii, educației. Depune drag pentru neam în tot ce face. E un model pentru tânăra generație. Cuvintele devin mici când încercăm să zicem despre ea.
    Poetul Petre Popa, prieten și susținător:
  • Destinul e o carte în care sunt înserate doar capitolele, restul, scrii singur… Doamna Ana ș-a scris destinul cu aripa sufletului…
    Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Druță, Nicolae Dabija, Bucur Chiriac, Constantin Tanase, Sava Bogasiu, Leonida Lari, Claudia Partole, Mihai Salcuțan, Paul Surugiu, Iurie Sadovnic, Vladimir Beșleaga – iată doar câțiva din lista personalităților care au fost și sunt în viața Anei Bejan.
    Însăși d-na Ana, ca personaj principal, a remarcat că evenimentul îi face bine sufletului… A menționat ca trebuie să iubim cartea și a mulțumit frumos bibliotecarilor pentru munca lor asiduă. A mai zis că
    nu e sărbătoarea ei, ci una de suflet pentru toți, iar acest proiect de cultură ar trebui să continue. A mai povestit despre taică-său, casa părintească, și-a aminit despre mulțimea de elevi pe care i-a educat…
  • Mă gândesc: cine sunt eu? Politiciană, pedagog? – s-a mai întrebat d-ei. Răspunsul a venit chiar de la ea: „Sunt femeia care toată viața zboară cu o singura aripă!”
    Apropo, anul 2024 i-a fost consacrat d-ei Ana Bejan, femeia care poartă pe umeri sufletul Sorocii.

Elena Țârdea-Spinei

PUBLICITATE