În noaptea de 23 noiembrie, poliția a fost sesizată cu privire la un furt de proporții comis într-un schimb valutar din Florești. Sesizarea a fost făcută de o companie privată de pază, responsabilă de securitatea sediului. La fața locului, oamenii legii au constatat dispariția unei sume importante de bani.
Conform primelor cercetări, safeul fusese descuiat în momentul pătrunderii în încăpere, iar ușa de la intrare prezenta urme de forțare, fiind deteriorată cu o rangă metalică, găsită la fața locului.
Grupul operativ de documentare a întreprins toate cercetările necesare, iar o parte din suma furată a fost găsită în stradă, într-un sac și un plic. Primele investigații indică faptul că la comiterea infracțiunii au participat doi bărbați, care ar fi avut complici.
Sursa precizează că banii furați au fost preluați, cu o zi înainte, de la o filială din Bălți și depozitați la Florești. În prezent, poliția desfășoară acțiuni de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea făptașilor.




















