Diana Tanas: „Fetele rome au nevoie de încredere și de spații unde vocea lor contează”

0
107

Recent, în cadrul Bibliotecii Municipale „Mihai Sadoveanu” din Soroca a avut loc evenimentul de lansare a proiectului „Club civic pentru tinerele rome din Soroca”, în cadrul căruia am stat de vorbă cu Diana Tanas, formatoare, profesoară la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca. Implicată activ în inițiative educaționale și civice, ea mi-a vorbit despre importanța participării tinerelor rome în viața comunității și despre modul în care acest club le oferă șansa de a-și face vocea auzită.
-Doamnă Tanas, ce reprezintă acest club și care este scopul său principal?

  • „Clubul Civic pentru Tinerele Rome” este un spațiu de învățare, dialog și dezvoltare personală, creat pentru fete și tinere rome care doresc să se implice activ în viața comunității. Scopul nostru este de a le oferi instrumente practice pentru participare civică, leadership și advocacy, dar mai ales de a le ajuta să creadă în propriul potențial și în forța schimbării prin implicare.
    -Cum se vor desfășoară activitățile clubului?
  • Programul include ateliere de leadership, de implicare civică și de comunicare eficientă. Tinerele vor învăța cum să-și exprime opiniile, cum să propună soluții pentru problemele din comunitățile lor și cum să colaboreze constructiv cu autoritățile locale. De asemenea, vor participa la sesiuni de advocacy pentru promovarea drepturilor femeilor și la întâlniri cu modele feminine care inspiră.
    -De ce considerați că acest proiect este important pentru comunitatea romă?
  • Pentru că oferă vizibilitate și încredere unor tinere care, adesea, nu au ocazia să fie ascultate. Clubul le ajută să-și cunoască drepturile, să participe la procesele decizionale și să devină factori activi ai schimbării. Este o investiție în viitorul comunității și în consolidarea unei societăți mai incluzive.
    – Ce mesaj transmiteți fetelor care urmează să se alăture clubului?
  • Le încurajez să creadă în ele și în puterea colaborării. Fiecare dintre ele are o poveste care merită spusă și un rol important de jucat în comunitate. Când o femeie își descoperă vocea și o folosește pentru binele comun, întreaga societate devine mai puternică.
  • Cine sunt partenerii proiectului?
  • Proiectul este implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Elveției, fiind realizat la nivel local de Biblioteca Municipală „Mihai Sadoveanu” din Soroca și Asociația de Băștinași „Cu drag pentru Soroca”.

Elena Țîrdea-Spinei

PUBLICITATE