Astăzi, Direcția Cultură și Turism Drochia a avut onoarea de a primi în vizită de lucru o echipă de specialiști ai Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), aflați în aceste zile într-o expediție folclorică în raionul Drochia.
Scopul expediției este unul deosebit de important – cercetarea, documentarea și valorificarea folclorului muzical tradițional, a creațiilor și expresiilor artistice care definesc identitatea noastră culturală. Echipa de la CNCPPCI va merge pe urmele lăutarilor, instrumentiștilor și purtătorilor de patrimoniu din satele raionului, pentru a aduna și a pune în valoare mărturii vii ale culturii noastre populare.
În cadrul întrevederii, am discutat despre importanța colaborării interinstituționale în procesul de protejare și promovare a patrimoniului cultural imaterial, despre proiectele comune și despre rolul esențial pe care îl au comunitățile locale în păstrarea tradițiilor autentice.
Direcția Cultură și Turism Drochia își reafirmă angajamentul de a sprijini toate inițiativele menite să aducă valoare, vizibilitate și continuitate patrimoniului cultural al raionului.
Împreună, prin implicare și cooperare, putem asigura transmiterea moștenirii culturale către generațiile viitoare.



















