Pe urmele lui Ștefan, 2025: Lecții de istorie trăite de tinerii voluntari Ștefanieni

0
58

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, în perioada 26–31 octombrie 2025, tinerii din Academia Ștefaniană – Școala Tinerilor Voluntari au pornit într-o călătorie de suflet pe urmele Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în cadrul proiectului educațional „Pe urmele lui Ștefan”, ediția a II-a.

Acest proiect, devenit deja o frumoasă tradiție, are menirea de a apropia tinerii de rădăcinile neamului, de valorile spirituale și culturale românești, împletind educația, cultura și voluntariatul într-o experiență unică de formare a caracterului.

Itinerarul călătoriei a început la Iași, acolo unde tinerii s-au închinat la Catedrala Mitropolitană și au vizitat Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Drumul a continuat prin locuri de o frumusețe și profunzime aparte: Mănăstirile Bistrița, Pângărați, Petru Vodă, Paltin, Sihăstria, Secu, Putna, Sihăstria Putnei, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Pătrăuți, dar și alte ctitorii domnești – adevărate comori ale spiritualității și identității românești.

Fiecare zid, icoană și piatră a vorbit tinerilor despre credință, demnitate și dragoste de neam, despre puterea exemplului lăsat de marele Voievod. Momentul de reculegere și rugăciune la Mănăstirea Putna, locul de odihnă al Sfântului Ștefan, a fost unul copleșitor. Acolo, în tăcerea și liniștea mormântului, tinerii au simțit că istoria se ascultă cu inima și se trăiește cu sufletul.

Pe parcursul călătoriei, voluntarii Ștefanieni au avut frumoase întâlniri de prietenie și colaborare cu tinerii din cluburile Interact Piatra Neamț, Fălticeni și Botoșani, dar și cu membrii Asociației „Folk și Muzică” din Ialomița – întâlnire care a avut loc la Mănăstirea Sucevița.

Aceste popasuri nu au fost doar vizite, ci adevărate lecții de prietenie, comuniune și voluntariat, prin care s-au născut legături durabile între tinerii de pe ambele maluri ale Prutului.

„Întâlnirea cu tinerii din România ne-a inspirat. Am înțeles că voluntariatul nu are hotare – ne unește prin fapte bune și ne învață să fim oameni de folos comunității”, a mărturisit o tânără voluntară din Academia Ștefaniană.

Prin acest proiect, tinerii au descoperit nu doar frumusețea locurilor și a monumentelor istorice, ci și puterea exemplului unui domnitor care a iubit credința și țara până la jertfă.

Ei au învățat că a fi urmaș al lui Ștefan cel Mare înseamnă a păstra demnitatea, credința și dragostea de neam – valori care rămân temelia oricărei comunități vii și demne.

Un moment aparte al călătoriei a fost și descoperirea aspectelor mai puțin cunoscute din viața de familie a lui Ștefan cel Mare, plină de încercări, suferințe și greutăți. Moartea copiilor și a soțiilor a fost o durere adâncă pentru Voievod, dar el a continuat să lupte și să meargă înainte, apărând țara și credința, în pofida tuturor încercărilor.

Academia Ștefaniană adresează sincere mulțumiri partenerilor din Republica Moldova și România, precum și tuturor celor care sprijină constant inițiativele educaționale și culturale ale academiei noastre.

Mulțumiri deosebite se adresează Rotary Club Soroca și Publicației „Ziarul Nostru”, pentru susținerea și promovarea activităților tinerilor voluntari Ștefanieni.

PUBLICITATE