Păstrarea identității culturale la Rădulenii Vechi prin proiecte locale

0
39

Satele din Asociația Grupul de Acțiune Locală „Lunca Răutului” își poartă sufletul prin tradiții și patrimoniu cultural. La Rădulenii Vechi, s-a adus la viață proiectul „Îmbrăcați în tradiție – păstrându-ne identitatea de neam”, realizat de Primăria Rădulenii Vechi cu sprijinul Asociației Grupul de Acțiune Locală „Lunca Răutului”, prin Apelul Nr. 1/2025 al Programului LEADER.

Cele 25 de costume populare, cusute cu drag și migală de către atelierul meșteriței Natalia Plugaru din orașul Mărculești, beneficiară a primului Program LEADER 2022, sunt dovada vie că atunci când sprijinul comunității se întoarce înapoi spre oameni, se creează un cerc al tradiției și al parteneriatului frumos.

Elevii, cadrele didactice, ansamblul folcloric, corul bisericesc și toți locuitorii satului vor putea trăi emoția portului popular și frumusețea cântecului moldovenesc, simțindu-se parte dintr-o istorie vie.

În inima Bibliotecii Publice Rădulenii Vechi, Florești, s-a amenajat Muzeul Sătesc, un spațiu viu unde fiecare copil, părinte, bunic sau dascăl poate simți emoția portului popular și frumusețea cântecului moldovenesc.

Cu ajutorul acestui proiect, comunitatea a primit costume populare autentice, echipamente muzicale și fotografice în valoare totală de 62.800 lei, dintre care subvenția AIPA – 50.240 lei, iar contribuția APL – 12.560 lei.

Programul LEADER în Moldova este implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, cu suportul Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER.

PUBLICITATE