Cântece din lada de zestre a neamului, expoziții ale meșterilor populari și bucate tradiționale au întâmpinat oaspeții Festivalului Republican al Folcloristei „Tatiana Gălușcă”, organizat în satul Izvoare, raionul Florești – locul de baștină al îndrăgitei folcloriste. Evenimentul a început cu parada ansamblurilor folclorice, în sunetele Fanfarei „Dumbrava”. În comuna Izvoare memoria folcloristei este transmisă prin generații de ansamblurile din localitate cu suportul APL.
Evenimentul a întrunit ansambluri folclorice din mai multe localități ale raionului Florești, dar și din Drochia și Orhei, care au promovat moștenirea lăsată de folclorista Tatiana Gălușcă. La festival obiceiurile s-au împletit frumos cu gusturile tradiționale. Cei prezenți au servit din bucate alese așa cum doar la Izvoare se pregătesc.
Festivalul s-a desfășurat în cadrul Programului Național „Acces la cultură”, inițiat de Guvernul Republicii Moldova, susținut de Ministerul Culturii și implementat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în parteneriat cu DGECTS Florești și Primăria satului Izvoare.
Invitați speciali în recital au fost interpreta Diamanta Paterau, Ansamblul „Ștefan Vodă”, și Formația de dans popular „Hora Mare”. Festivalul Republican al Folcloristei „Tatiana Gălușcă” s-a desășurat la cea de-a opta ediție.


























































