Serviciile publice au devenit mai accesibile pentru oamenii din comuna Cuhureștii de Sus. Aici a fost inaugurat Centrul Unificat de Prestare a Serviciilor Publice (CUPS). Localnicii spun că astfel, vor economisi timp și bani, pentru că nu mai sunt nevoiți să meargă la Florești sau Chișinău după actele de care au nevoie. Potrivit primarului Vasile Golub, orice locuitor din zonă, nu doar cei peste 1700 de locuitori comunei, vor putea să vină să solicite serviciile pe care le prestează centrul.
Persoanele care nu au acces la internet sau nu posedă competențe digitale suficiente pentru a utiliza portalurile publice electronice în mod independent, vor putea solicita asistență în cadrul CUPS, de la specialistul Doina Crețu. Oficiul CUPS pune la dispoziția solicitanților și un calculator conectat la internet pe care îl pot utiliza gratuit.
CUPS este un instrument inovativ, ce asigură accesul cetățenilor la servicii publice electronice moderne și de calitate, precum și informarea și ghidarea acestora în accesarea platformelor și portalurilor guvernamentale, iar specialiștii CUPS au misiunea de a ajuta cetățenii din localitate să acceseze serviciile de care au nevoie în format electronic, printre care servicii cadastrale, acte de stare civilă, acte permisive, alocații și îndemnizații, achitarea plăților pentru serviciile publice, etc.
Acțiunea are loc în contextul implementării agendei de digitalizare și în conformitate cu prioritățile strategice prevăzute în Programul de activitate și Planul de acțiuni al Guvernului, a precizat deputata Larisa Novac, prezentă la eveniment.
CUPS este creat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, implementat de către Agenția de Guvernare Electronică cu suportul Grupului Banca Mondială și contribuția Guvernului Republicii Moldova.































