În conformitate cu Planul de pregătire în domeniul protecției civile, la Întreprinderea Municipală „Fabrica de Brânzeturi din Soroca” S.A. a fost desfășurată o aplicație practică cu implicarea formațiunilor de protecție civilă ale întreprinderii și a echipelor de intervenție specializate.
Exercițiul a simulat două scenarii complexe cu scopul de a testa capacitatea de reacție și cooperare în situații de urgență.
Primul scenariu a presupus izbucnirea unui incendiu la unul dintre depozitele de pe teritoriul întreprinderii. După declanșarea semnalului de alarmă, s-a realizat evacuarea angajaților, moment în care s-a constatat că trei persoane au rămas blocate în interior. Echipele de căutare și salvare au intervenit prompt, reușind localizarea și evacuarea victimelor. Acestora li s-a acordat primul ajutor medical până la sosirea serviciilor specializate.
În cadrul exercițiului au fost antrenate patru autospeciale și un efectiv de 20 de salvatori-pompieri din cadrul Direcției Situații Excepționale mun. Soroca, precum și din subunitățile SSE Florești și SSE Drochia.
Cel de-al doilea scenariu a presupus simularea unei scurgeri de substanță toxică – amoniac – la Secția compresoare cu amoniac. Formațiunile de protecție civilă ale întreprinderii, echipate cu costume speciale de protecție, au intervenit pentru identificarea și localizarea sursei scurgerii, concomitent cu evacuarea unui operator găsit inconștient în interiorul secției.
Până la sosirea echipelor de pompieri, a fost realizată o perdea de apă în zona afectată, în scopul prevenirii răspândirii substanței toxice în atmosferă.
Conducerea întreprinderii a subliniat importanța acestor aplicații în menținerea unui nivel ridicat de pregătire și coordonare între formațiunile întreprinderii și serviciile specializate. Astfel de exerciții contribuie la creșterea gradului de siguranță a angajaților și la eficientizarea răspunsului în situații reale de urgență.







