La Soroca a avut loc ce de-a VI-a ediție a „Galei Parteneriatelor Educaționale”

0
108

Astăzi, 7 mai, cla Soroca s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Galei Parteneriatelor Educaționale. Cele mai creative şi interesante proiecte realizate în școlile și grădinițele din raion au fost premiate de către Consiliul Raional Soroca și Direcția Învățământ Soroca.

Gala Parteneriatelor are drept scop să identifice şi să promoveze modelele de bune practici din domeniul parteneriatelor educaționale realizate de instituțiile de învățământ din raion.

Prezent la eveniment Președintele raionului Soroca, dl Veaceslav Rusnac a adus sincere felicitări tuturor premianților din cadrul Galei de azi, menționând totodată despre importanța valorificării cu adevărat a educației și dezvoltării mediului educațional prin relevanța proiectelor școlare.

Parteneriatele educaţionale sunt încheiate în urma unor acorduri semnate între directorii şi reprezentanţii instituţiilor care doresc să desfăşoare una sau mai multe acţiuni comune. Activităţile se desfăşoară ţinând cont de tema aleasă în cadrul parteneriatului, de resursele materiale şi de timp, de resursele umane de care dispun, de grupurile ţintă cărora le sunt adresate.

Rolul parteneriatului educaţional este de a stabili o comunicare eficientă între parteneri şi de a obţine rezultatele aşteptate.

Consiliul Raional Soroca

PUBLICITATE