Poporul nostru este minunat, iar folclorul și muzica noastră sunt deosebite
Născut: 16 iunie, 1974
Locul de baștină: orașul Bălți
Familia: soția Cornelia, fiica Alexandra
Calitate apreciată: educația
Zodia: gemeni
Mâncare preferată: iepurele și peștele la cuptor
Bălți, orașul natal
Pentru mine, Bălți este orașul în care m-am născut, în care m-am educat și de unde provine dinastia noastră mare, Ștefăneț. Mă atrage foarte mult acest oraș, pentru că acolo am crescut 18 ani, apoi am plecat la Chișinău pentru studii și muncă, dar mă mândresc cu această localitate. Familia noastră, bunicii de pe linia tatălui și de pe linia mamei, amândoi au fost violoniști, așa că o întreagă dinastie provine de acolo. Îmi place foarte mult orașul Bălți, pentru că am petrecut acolo momente frumoase și am amintiri prețioase legate de acest loc.
Valori luate de la părinți
Dacă vorbim despre părinți, cu siguranță tata a fost cel care ne-a dat tot ce este legat de muzică, șapte ani de acasă, în timp ce mama s-a ocupat de tot ce ține de studii și educație. Cred că mama a fost polițistul cel sever, mereu cu câte ceva în mână pentru a ne pune la punct. Îi mulțumesc pentru asta, pentru că, deși poate atunci nu înțelegeam, sunt convins că alte soluții nu erau și sunt recunoscător că a rezolvat situațiile așa cum le-a rezolvat. În schimb, acum, la momentul actual, suntem cu toții oameni educați și la locul nostru, iar asta contează mult. Consider că educația este una dintre trăsăturile care ne caracterizează pe mine și pe toată familia noastră, fiind una dintre valorile pozitive și frumoase ale familiei.
Cântam la nunți la Râșcani și Soroca
Copilăria mea nu a fost chiar atât de dulce, pentru că în mare parte am stat cu instrumentul în mână, practicând muzică de la vârsta de șase ani, când am început școala de muzică. De la 14 ani am început să cânt pe la nunți, pe la Râșcani, iar mai târziu și la Soroca. Copilăria a fost, aș spune, mai mult o educație pentru mine. Nu a fost ușoară, dar a fost o practică frumoasă și benefică pentru cariera mea de muzician. Îmi amintesc cu drag de vacanțele petrecute la țară, în satul Grinăuți, Râșcani, la bunici, venind din oraș, mă atrăgea mult mai mult viața de la țară. Nu știu de ce, dar simțeam că acolo era ceva special, ceva ce nu găseam în oraș, și mă bucuram enorm de fiecare moment petrecut acolo. Mă atrag foarte mult părțile acestea din nordul Moldovei, de unde ne tragem noi. Cred că asta contează mult pentru cineva, să simtă acea legătură cu locul de baștină.
În ceea ce privește relația cu frații mei, aceasta a rămas foarte frumoasă. De-a lungul anilor, fiecare dintre noi s-a realizat în drumul său și continuăm să păstrăm o legătură strânsă. Sigur, în copilărie mai aveam momente de ceartă, dar, așa cum se întâmplă la orice frați, au fost și momente haioase.
La școală nu am fost chiar cuminte
Școala a fost o perioadă cu momente diferite. Din cauza mea, au fost de vreo 3-4 ori intervenții ale poliției la școală. Nu am fost chiar atât de cuminte cum aș putea părea, dar, bineînțeles, erau momente din copilărie. Eram copii, curioși și, la Bălți, școlile nu erau chiar printre primele la capitolul educație. Era și un timp mai complicat, pentru că, atunci când a început perestroika și au fost acele perioade grele, toată lumea trecea prin momente dificile. Era un adevărat haos peste tot. La școală, situația era similară. Eu învățam atunci, iar mai târziu am ajuns la colegiu, unde tata era șef de catedră și m-a ținut sub o disciplină destul de strictă. Îi mulțumesc pentru asta, pentru că, dacă nu ar fi fost așa, viața mea ar fi putut lua alt drum. Dar, fiind lângă el, alături de profesori, colegi și băieți cu care am învățat, am înțeles ce înseamnă interesul și concurența sănătoasă. Așa a început, cred eu, educația și cariera mea muzicală, la colegiul muzical. Aici, împreună cu prietenii și colegii, am început să creăm muzică și să facem artă.
Debutul în muzică
Dacă ar fi să vorbim despre un moment semnificativ, cred că a fost în anul 1993, când am venit la Chișinău și am fost invitat să fac parte din Orchestra Lăutarii, a fost un punct de cotitură. Atunci, timp de trei zile la rând, am avut spectacole cu Gheorghe Zamfir. A fost prima dată când am urcat pe o scenă mare și am simțit cu adevărat ce înseamnă scena și emoțiile care vin odată cu ea. Sigur că acelea au fost primele emoții mari pe care le-am trăit în cariera mea. După aceea, au urmat multe alte spectacole, plecări, turnee, colaborări cu orchestre și multe alte experiențe, dar acele momente au fost cu adevărat cele mai importante pentru mine la acea vreme.
Prima emoție la nunțile din Pelinia
Cred că am înțeles că nu vreau să mai cobor de pe scenă încă de la o vârstă fragedă. Prima mea emoție și plăcere legată de public am avut-o când am plecat cu fratele Edgar la nunți, în satul Pelinia. Aveam 14 ani, îmi aduc aminte acum, era o iarnă foarte rece, cu multă zăpadă, și cântam într-un cort. De fapt, fratele cânta, iar eu l-am însoțit, știam vreo 5-6 piese, nu mai mult. Cântam în frig, în acel cort mare de 100 sau chiar 150 de metri pătrați, dar, în ciuda frigului, publicul a aplaudat. Atunci, fiind copil, am simțit pentru prima dată ce înseamnă feedback-ul, ce înseamnă căldura publicului. Și atunci mi-am spus: “Uite, asta vreau să fac în viață”.
Întâlnirea cu soția
Întâlnirea cu soția mea a avut loc într-un mod destul de interesant. Cornelia plecase din formația Millenium, iar eu, pe atunci, aveam deja formația Transbalkanica și eram în căutarea unui interpret sau a unei interprete. Pe lângă asta, lucram și la câteva piese de muzică ușoară. Când am aflat că ea nu mai activa în formația Millenium, i-am propus o piesă pe care am compus-o, iar ei i-a plăcut. Așa a început colaborarea noastră muzicală, care, treptat, a evoluat într-o relație mai serioasă.
Rolul de soț și tată
În familie, eu sunt acel polițist rău, da, pentru că fetele, știți cum e, se susțin una pe alta, și câteodată mama mai lasă de la ea sau cedează, dar, la final, regretă. Eu însă, din start, pun lucrurile la punct. Da, poate pentru Alexandra e mai dureros, mai greu de acceptat, dar cel puțin știe că există reguli.
Muzica preferată
Ascult muzică clasică, jazz, adică muzică care mă relaxează, pentru că sunt mereu în mijlocul muzicii și, câteodată, nu ascult deloc nimic pentru a-mi face loc în minte pentru alte idei. Totuși, îmi place foarte mult muzica clasică, mai ales când sunt pe drum lung.
Sunt împlinit
Am obținut ceea ce mi-am dorit, dar mai am multe planuri și sper să le îndeplinesc și pe acestea în acest an. Anul trecut am împlinit 50 de ani și am organizat un spectacol foarte mare atât la București, cât și la Chișinău. Acum pregătesc un alt spectacol pe 14 mai. Ce îi mai trebuie unui artist? Să aibă toți prietenii alături, artiști pe care îi apreciez și care mă susțin, atât la Chișinău, cât și la București. Cred că aceasta este realizarea cea mai frumoasă la această vârstă minunată.
Misiunea noastră este să educăm publicul
Ne străduim să educăm publicul din punct de vedere muzical, prin muzica noastră. Educația unui copil, a unui cetățean, contează foarte mult în funcție de ceea ce aude pe scenă sau la televizor. Ceea ce îmi doresc și pentru noi, și pentru țara noastră, este ca această educație culturală să crească. Țara noastră este foarte frumoasă, poporul nostru este minunat, iar folclorul și muzica noastră sunt deosebite. De aceea, cred că este important să iubim țara noastră, muzica noastră și poporul nostru.
