Nu îmi place să pierd timpul, pentru că viața nu e infinită!
Născut: Telenești, 24 septembrie, 1982
Familie: soția Corina Țepeș, fiicele Smaranda și Ioana
Calitate apreciată: corectitudinea
Zodia: balanță
Mâncare preferată: zeama de casă făcută de mine
Culoare preferată: bordo
Copilăria la Telenești
Eu vin din Telenești. Mama a fost educatoare și am avut norocul să fiu în grupa mamei la grădiniță, așa că am fost răsfățat. Când voiam, dormeam, când voiam, desenam.
Am fost un copil zbânțuit, mă urcam pe toți copacii, făceam turul la câteva localități cu bicicletele și am mers la scăldat mulți ani fără ca părinții să știe. Le-am spus abia mai târziu, când am crescut, pentru că tata nici nu voia să creadă că eu știu să înot. A fost o perioadă frumoasă, așa trebuie să fie băieții! În ceea ce privește anii de școală, mi-au plăcut, mă simțeam bine, dar nu îmi plăcea rutina. De altfel, nici acum nu îmi place când văd la copii multe materii care, din punctul meu de vedere, sunt inutile.
Părinții, oameni de cuvânt
Părinții mei mi-au spus întotdeauna să fiu corect în viață, și așa au fost și ei toată viața lor. Nu îmi amintesc vreodată să fi venit cineva la noi acasă și să fi spus că tata sau mama nu și-au onorat o datorie sau că ar fi făcut vreun rău cuiva. Ei au fost mereu oameni de cuvânt, iar eu am crescut cu această educație. Am pornit de acasă cu dorința de a fi corect și de a face bine celor din jurul meu.
La 17 ani am plecat la Chișinău
Am început studiile de muzică la Școala de Muzică din Telenești, iar la 17 ani am plecat la Chișinău, îndrumat de regretatul Anatol Roșcovan. Acesta m-a adus în studiourile de la Casa Radio, iar acolo, într-un timp scurt, am avut ocazia să cunosc mulți artiști, să colaborez cu Orchestra Simfonică și să mă familiarizez cu lumea muzicii profesionale. Ulterior, am urmat Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” și mai apoi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde am absolvit secția regie. În ceea ce privește viața personală, am avut o relație frumoasă cu Corina, am cântat împreună în duete, iar familia și copiii sunt o parte importantă din viața mea.
Cel mai bun prieten îmi este Corina
Am colegi, oameni cu care comunic, avem cunoștințe și prieteni cu care ne întâlnim ocazional și cred că aceste prietenii sunt cele mai bune. Am prieteni cu care nu m-am văzut sau nu m-am auzit de o lună, dar dacă îi sun acum, știm că suntem apropiați și sunt sigur că ar sări în ajutor. Prieteniile excesive nu cred că sunt benefice, deși există și excepții. Cel mai bun prieten al meu este Corina, cu care mergem pe același drum de ani de zile.
Dragoste la prima vedere
Pentru mine a fost aproape dragostea la prima vedere, iar pentru ea a venit mai târziu. Dar trebuia cineva să facă primul pas, să ia inițiativa, așa că ne-am întâlnit într-o sală de repetiții. Eram foarte tineri, nici unul dintre noi nu împlinise 21 de ani, iar relația noastră a fost una de iubire nebună, copilărească, poate chiar naivă. Însă, pe măsură ce am crescut, am înțeles că nu putem trăi unul fără celălalt, iar după mulți ani de relație, am ajuns la concluzia că suntem gata pentru o viață împreună, pentru căsătorie și familie.
Lumea aceasta e plină de delicii
În ultima perioadă, am început să apreciez foarte mult mâncarea asiatică, îmi plac fructele de mare și ador mâncarea picantă, uneori chiar extrem de picantă. Dar, de multe ori, după zile întregi petrecute prin aeroporturi sau pe drumuri, simt nevoia să mănânc o zeamă ca la mama acasă. De fapt, am învățat să o pregătesc singur și iese chiar foarte bine. Fetele mele mi-au spus că, de acum înainte, să o fac eu, pentru că le place mai mult.
Pasionat de regie, fotografie și filmări
Mie îmi place domeniul artistic, îmi place scena, dar și tot ce se întâmplă în backstage. Îmi place să mă implic în toate detaliile din spatele scenei. De fapt, îmi place să organizez și, de multe ori, asta fac – organizăm propriile noastre spectacole, punând un accent deosebit pe fiecare aspect al lor. Pe lângă asta, îmi place foarte mult fotografia, sunt pasionat de fotografie și filmări. Am un ochi bun pentru detalii, știu să montez, să editez muzică și coloană sonoră pentru spectacole.
Nu îmi doresc asta pentru fetele mele
Dacă aș vrea ca fetele mele să facă muzică, nu știu ce să răspund ca părinte… Pe de o parte, mi-aș dori să ajungă în lumina reflectoarelor, dar, pe de altă parte, când ajung la partea aceasta, nu pot să îmi imaginez cum ar fi ca ele să petreacă nopțile pe drumuri, cu distanțe mari, să fie departe de casă, așa cum suntem noi. De multe ori, îi spun Corinei: Tu îți imaginezi? Noi ajungem uneori acasă la 1-2 noaptea. Îți dai seama cum ar fi ca fetele noastre să fie plecate la acea oră, să vină dintr-un loc ca Briceni, Bacău sau din altă țară? Nu îmi doresc asta pentru ele, sincer!
Copiii noștri învață prea mult, dar nu au idee de lucruri utile
Eu mi-aș dori ca în școală să învețe copiii din clasele a 8-a și a 9-a lucruri mai utile, cum ar fi citirea unui contract, cum să se descurce într-un aeroport sau într-o gară, cum să folosească o aplicație, cum să cheme un taxi, la ce trebuie să fii atent atunci când schimbi bani într-o altă țară – lucruri elementare de zi cu zi. Cred că se pune prea mult accent pe teorie, formule și cunoștințe care nu sunt foarte aplicabile în viața reală. Până la urmă, oamenii ies în lume și ajung să nu știe cum să facă lucruri simple, pentru că nimeni nu îi învață. Cum să nu ne lăsăm înșelați, cum să fim atenți la detalii, asta încerc să le transmit copiilor mei. Uneori, le spun: Mai lasă draga tatei… nu cred că asta va fi neapărat util în viață. Așa că îi spun Smarandei să învețe pentru notă, dar fără să se streseze prea mult. Nu merită să ai insomnii din cauza asta. Smaranda face acum tot felul de cursuri: dicție, balet, citește.
Cele mai fericite zile
De fapt, fiecare zi este un dar. Din momentul în care ne trezim dimineața și deschidem ochii, trebuie să ne considerăm oameni fericiți. Bineînțeles, există anumite zile care sunt mai speciale, cum ar fi zilele în care s-au născut fetele, zilele cu evenimente importante, spectacole sau aniversări. Acestea sunt marcate în calendar cu roșu, dar, în esență, eu încerc să mă bucur de fiecare zi, să folosesc timpul cât mai util. Nu îmi place să pierd timpul, pentru că viața nu e infinită. Avem un timp limitat pe această lume, iar eu simt că trebuie să creez, să fac ceva, să las ceva în urmă. Sunt mereu în mișcare. Desigur, rutina zilnică, familia, dar și trafic, cum e cel din Chișinău, ne ia mult timp, pierzând astfel jumătate din zi. Dar, chiar și așa, încerc să rămân activ și să trăiesc fiecare moment cât de bine pot.
Zile triste
Nu am zile triste, slavă Domnului, și dacă am avut, le-am lăsat să treacă, le-am uitat. Desigur, sunt zile în care am pierdut oameni dragi, dar până la urmă, asta face parte din viață. Noi mergem înainte, iar acestea sunt legile naturale ale vieții. Sigur, sunt momente în care trebuie să fii mai reținut, mai melancolic, dar în general, prefer să privesc cu speranță și să mă bucur de ce am.
Amintiri din copilărie, la Soroca
Ador să vin la nord, Soroca îmi place enorm. Am petrecut multe zile din copilărie aici, pentru că fratele tatălui meu locuiește în Soroca. Am amintiri frumoase de pe malul Nistrului, chiar îmi aduc aminte că am plâns câțiva ani pentru că am scăpat o jucărie în apă. Iubesc să vin aici, iubesc publicul sorocean și de fiecare dată revenim cu mare drag!
