Voluntari implicați în acțiuni de prevenire a situațiilor de risc, împreună cu angajații DSE și IP Soroca

0
132

Voluntarii din municipiul Soroca, coordonați de angajații Direcției Situații Excepționale a mun. Soroca, în strânsă colaborare cu angajații IP Soroca au desfășurat o activitate importantă de prevenire pe teritoriul municipiului Soroca. Măsurile de prevenire au vizat reguli de siguranță esențiale pentru protejarea cetățenilor în perioada rece a anului.

Voluntarii au distribuit informații referitoare la utilizarea corectă a sobelor, aparatelor electrice și buteliilor de gaz, oferind recomandări pentru prevenirea incendiilor și a altor situații de risc. Prin respectarea acestor măsuri de prevenire, cetățenii pot contribui la reducerea accidentelor și a evenimentelor neplăcute, protejându-și astfel viața și bunurile.

La această acțiune au participat tineri din cadrul Asociației Pro Viața, Crucea Roșie, Centrului de Tineret DACIA, dar și studenți de la Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu” din mun. Soroca. Aceștia au demonstrat un angajament remarcabil față de comunitate, fiind entuziasmați nu doar de practica acumulată, dar și de impactul pozitiv pe care l-au avut asupra populației.

Voluntarii au fost extrem de implicați în activitatea de informare și prevenire, conștientizând locuitorii asupra importanței respectării măsurilor de siguranță. Acțiunea a fost una de succes, iar tinerii au arătat o dorință de a contribui în continuare la binele comunității, punîndu-și abilitățile și cunoștințele în slujba celor din jur.

Această activitate subliniază colaborarea strânsă dintre autoritățile locale și organizațiile de tineret, care lucrează împreună pentru a crea o viață mai sigură pentru toți cetățenii.
Direcția Situații Excepționale a mun.Soroca mulțumește tinerilor implicați și își dorește pe viitor o conlucrare la fel de productivă.

PUBLICITATE