Focarul de pestă porcină africană de la Cotova, a determinat convocarea în ședință extraordinară a CSE a raionului Drochia

0
86

Izbucnirea focarului de pestă porcină africană într-o exploatație non-profesională din satul Cotova, raionul Drochia, a determinat convocarea în ședință extraordinară a membrilor Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Drochia.

Ședința a fost convocată și prezidată de către Tatiana Botnar, vicepreședintă a raionului și, respectiv, vicepreședintă a Comisiei pentru Situații Excepționale raionale. Urmare examinării, Comisia a adoptat decizia și planul de măsuri raportate la cazul dat.

Amintim că, anterior ANSA a comunicat că în perioada 09.01.2025 – 17.01.2024, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate cinci focare de Pesta porcină africană (PPA), la porci domestici din exploatații nonprofesionale: trei în raionul Drochia, localitățile Drochia, Cotova, Chetrosu și două în raionul Dondușeni, satele Tîrnova și Moșana.

Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori ai Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor vizate, în colaborare cu alte instituții competente ale statului. 

În focarele de PPA au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Astfel, se efectuează controlul rezervoarelor sălbatice, controlul mișcării animalelor pe interiorul țării, screening-ul porcilor domestici și a populațiilor de mistreți. 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent Subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice(mistreți), mortală pentru porcii bolnavi.

PUBLICITATE