Sala de spectacole a Școlii de muzică pentru copii din Drochia a fost gazda unui eveniment deosebit cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, având ca generic „Eminescu în poezie și romanță”. Spectacolul, organizat de Direcția Cultură și Turism a Consiliului Raional Drochia în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Serghei Lunchevici” și susținut de Ministerul Culturii din Republica Moldova, a adus pe scenă soliștii Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, precum vicepreședintele raionului Drochia, Igor Jidras, care a acordat artiștilor o Diplomă de Onoare semnată de domnul Vasile Cemortan, Președintele raionului Drochia. și primarul orașului Drochia, doamna Nina Cereteu.
De asemenea, Cristina Turcanu, șefa Direcției Cultură și Turism, și Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii de Stat, au subliniat importanța evenimentului în promovarea culturii și tradițiilor naționale.
Un eveniment deosebit care a adus un omagiu marelui nostru poet Mihai Eminescu prin muzică și poezie, într-o atmosferă plină de emoție și respect față de valorile noastre culturale.
Spectacolul a avut loc în cadrul campaniei naționale „Hai acasă de Crăciun”.
Direcția Cultură Drochia


