Săptămâna antibullying: Un efort comun pentru prevenirea bullying-ului și crearea unui mediu educațional sigur în Republica Moldova

0
39

Săptămâna antibullying s-a desfășurat în perioada 4 – 8 noiembrie în toate instituțiile de învățământ din țară, care au organizat activități de informare și educare privind prevenirea fenomenului în școli. Peste 3500 cadre didactice și manageriale, peste 180000 de elevi din învățământul general și aproximativ 9500 elevi din învățământul profesional tehnic au fost antrenate în diverse activități.

Explicarea fenomenului bullying, diferențierea acestuia față de alte forme de abuz, prezentarea consecințelor și metodelor de prevenire, dar și alte aspecte legate de prevenirea bullying-ului au fost abordate cu elevii din toate clasele. O zi cu tematica „Alege prietenia” a fost organizată cu ocazia Zilei internaționale  împotriva violenței și bullying-ului în școală, inclusiv cyberbullying, marcată în acest an pe 7 noiembrie. Acțiunile desfășurate au avut ca și scop promovarea unui mediu școlar mai empatic, fără violență.

Prin inițiative precum Săptămâna antibullying, Ministerul Educației și Cercetării și partenerii săi pledează pentru un mediu educațional în care fiecare copil să se simtă în siguranță, respectat și susținut.

Săptămâna antibullying face parte din Campania „Împreună, fără bullying!”, lansată de MEC în colaborare cu Alianța ONG-urilor Active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF). Campania  este desfășurată în cadrul proiectului „Împreună pentru educație de calitate”, finanțată de Liechtenstein Development Service. 

PUBLICITATE