Duminică, 13 octombrie, comuna Șuri a fost martora unui eveniment cultural deosebit, o seară în care dorul de casă și dragostea pentru baștină s-au contopit în versuri și emoții la lansarea culegerilor de poezii semnate de Veronica Cuzub. Cu o sensibilitate aparte, Veronica, originară din Șuri, revenită acasă după o lungă perioadă petrecută în străinătate, și-a prezentat cu mândrie lucrările „Pașii în timp”, „Pașii sufletului meu” și „Pașii destinului”, în fața comunității sale dragi.
Sala restaurantului „Victoria” s-a transformat într-un loc plin de căldură sufletească, luminat de prezența celor care au venit să celebreze acest moment deosebit. De la autorități locale, preoți și profesori, până la tineri și bătrâni, toți au trăit împreună bucuria reintalnirii cu o fiică a satului, o scriitoare cu un talent deosebit, care a dus dorul de Șuri în inimă oriunde a călătorit.
Moderarea evenimentului mi-a revenit mie, iar acest rol a fost o adevărată onoare, mai ales când ai în față o audiență atât de caldă și receptivă. Cu fiecare cuvânt rostit de Veronica, am simțit cum dorul ei de acasă a atins inimile tuturor celor prezenți. Autoarea a vorbit cu emoție despre procesul creativ din spatele celor trei culegeri, fiecare fiind o mărturie a vieții sale, a pașilor ei prin timp, suflet și destin.
„Pașii în timp”, „Pașii sufletului meu” și „Pașii destinului” nu sunt doar simple titluri de cărți, ci adevărate capitole din viața autoarei. Fiecare poezie este un pas pe care Veronica l-a făcut cu gândul la rădăcinile sale, la dorul de părinți și de locurile copilăriei. Aceste versuri au surprins esența frumuseții locurilor natale, dar și lupta interioară a unui suflet care a călătorit departe, dar care a rămas mereu legat de baștină prin firul nevăzut al iubirii și amintirilor.
Atmosfera lirică a fost întregită de recitalurile tinerilor din cadrul HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști (filiala Șuri), pe care i-am mentorat cu drag și care au interpretat poezii din operele Veronicăi Cuzub cu o sensibilitate care a cucerit publicul. Ei au reușit să dea viață versurilor, oferindu-le un ecou nou, vibrant și plin de prospețime, demonstrând astfel că tinerii sunt un pilon important în păstrarea și promovarea culturii locale.
Momentul muzical, susținut de talentata Adriela Bejenari, interpretă de muzică folk, a fost un alt punct de maximă sensibilitate al serii. Cele trei melodii compuse de Adriela, cu versuri profunde și pline de semnificație, au completat perfect atmosfera lirică, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a sufletului. Vocea ei, caldă și expresivă, a pătruns în inimile tuturor celor prezenți, sensibilizand audiența prin mesajul profund al pieselor.
Prezența domnului primar Petru Turculeț, a adus o notă de apreciere oficială acestui eveniment, demonstrând încă o dată sprijinul acordat culturii și talentelor locale. În cadrul discursului său, primarul a subliniat importanța reîntoarcerii la rădăcini și a aprecierii valorilor locale, felicitând-o pe Veronica Cuzub pentru curajul de a-și expune gândurile și sentimentele în fața comunității sale.
Totodată, preacucernicii preoți din localitate au fost prezenți pentru a aduce binecuvântarea lor acestui eveniment plin de lumină și spiritualitate. A fost un gest de mare prețuire pentru Veronica, dar și o încurajare pentru tinerii prezenți de a păstra vie flacăra culturii și credinței în inimile lor.
Un alt moment emoționant a fost participarea primei învățătoare a autoarei, care a împărtășit amintiri din copilăria Veronicăi, dezvăluind că dragostea pentru poezie a început încă din băncile școlii. Învățătoarea a subliniat că Veronica a fost mereu o elevă curioasă, atentă și pasionată de literatură, iar astăzi, acea pasiune a înflorit într-un talent apreciat de toți.
Evenimentul s-a încheiat cu aplauze îndelungi, flori și îmbrățișări, dar și cu promisiunea că Veronica Cuzub va continua să scrie, să aducă bucurie prin versurile sale și să rămână mereu legată de comunitatea din Șuri. Publicul a plecat acasă cu sufletele pline de emoții pozitive, iar cărțile semnate de Veronica au devenit adevărate comori pentru toți cei care au avut șansa să le răsfoiasca.
Mulțumim din suflet Veronicăi Cuzub pentru aceste daruri literare, mulțumim gazdelor noastre de la restaurantul „Victoria” pentru primirea călduroasă și anturajul de poveste, și nu în ultimul rând, mulțumim tuturor celor prezenți care au transformat această seară într-o adevărată sărbătoare a sufletului și a culturii.
Suntem mândri să avem astfel de oameni în comunitatea noastră, care, prin talentul și dedicarea lor, ne reamintesc că rădăcinile noastre sunt cele care ne definesc și ne inspiră.
Doinița Stamati , directoarea Bibliotecii Publice Șuri.



