Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu s-a aflat astăzi, 18 iulie, într-o vizită de lucru la Soroca.
Oficialul a mers la șantierul drumului Soroca-Arionești-Otaci. Aici au avut loc lucrările de terasament, au fost amenajate acostamentele, s-au construit podețe noi și s-au turnat straturile de beton asfaltic.
Drumarii lucrează în paralel pe două porțiuni:
Pe R14: R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontieră cu Ucraina – (adică de la Soroca la Arionești ) – 31 de km;
Pe R8.1: R8 – Arionești – R14 – (Arionești-Otaci) – 9, 47 de km.
În discuția cu antreprenorii, aceștia i-au dat asigurări ministrului că până la sfârșitul anului, lucrările vor fi realizate în proporție de cel puțin 40 de %.
Acest drum așteptat de ani buni va îmbunătăți nu doar viața oamenilor din localitățile tranzit Grigorăuca, Sobari, Niorcani, Pocrovca, dar și a tuturor celor care merg spre punctul de trecere a frontierei de la Otaci. Sunt cel puțin 15 instituții de învățământ și puncte medicale la care oamenii vor putea ajunge mai repede și mai sigur, mergând pe un drum bun, european.




