În ținutul Sorocii vor fi mai multe păduri de stejar, paltin, salcâm și alte specii, drept rezultat al eforturilor angajaților Întreprinderii pentru Silvicultură Soroca și a angajaților din alte instituții. Silvicultorii au lansat invitația de a participa la plantări împreună cu IPM Soroca, Inspectoratul de poliție, Pompieri, Poliția de frontieră, primăria Soroca și angajații penitenciarului nr. 6 din aceeași localitate. În Ocoalele Silvice Șolcani, Soroca și Cuhurești au fost plantați circa 20 000 de puieți forestieri pe o suprafață totală de circa 4 ha.
- Campania pentru plantarea arborilor, este un efort comun în cadrul Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor pentru perioada 2023-2032. Această inițiativă marchează încă un pas important în direcția consolidării și protejării resurselor naturale ale Republicii Moldova pentru generațiile viitoare. Ne propunem în următorii 10 ani, ca suprafețele de teren împădurit să fie extinse cu circa 150 mii de ha, atât pe terenuri noi, cât și pe terenuri forestiere puternic degradate, proprietate publică sau, în premieră, pe terenuri proprietate privată. Prin implicarea activă a fiecărui cetățean, putem reuși să plantăm mii de puieți în întreaga țară, contribuind astfel la extinderea și reînnoirea covorului forestier. Această acțiune nu este doar un gest simbolic, ci o manifestare a angajamentului nostru ferm față de mediu. Vă încurajez pe toți să continuați să susțineți eforturile noastre pentru împădurire și conservare a resurselor naturale. Prin solidaritate și acțiune colectivă, putem să realizăm o diferență semnificativă în transformarea țării noastre într-un loc mai verde, mai sănătos și mai prosper pentru toți, – a scris pe pagina sa de facebook, deputatul Ion Babici, participant și el la acțiunea de plantare a puieților.




