Primarul Sorocii, Lilia Pilipețchi, a semnat două contracte de antrepriză, în valoare de 7,7 milioane lei

0
128

Luni, 4 martie, primarul mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și SRL „Spivan”, FCI „Capital” SRL au semnat două contracte de antrepriză în cadrul proiectului „Crearea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare pentru subzona Soroca a Zonei Economice Libere Ungheni-Business”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Conform contractului de antrepriză semnat cu SRL „Spivan”, în decurs de maxim patru luni de la primirea ordinului de începere a execuției, operatorul economic s-a angajat să efectueze lucrări de construcție a sistemului de alimentare cu gaze naturale cu o lungime de 3960 m, la subzona Soroca a Zonei Economice Libere Ungheni-Business. Valoarea acestui contract, constituie 3.757.642,63 de lei.

Potrivit contractului de antrepriză semnat cu FCI „Capital” SRL, în decurs de maxim trei luni de la primirea ordinului de începere a execuției, operatorul economic s-a angajat să efectueze lucrări de montare a liniei electrice în cablu de 10 kV cu o lungime de 3000 m. Valoarea acestui contract constituie 3.955.136,32 de lei.

Valoarea ambelor contracte de antrepriză constituie 7.712.778,95 de lei, contribuția Primăriei municipiului Soroca fiind de 10% din valoarea contractelor.

În cadrul aceluiași proiect, după încheierea procedurilor de achiziții publice, urmează să mai fie semnat un contract de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de construcție a două căi de acces, cu o suprafață totală de 2510 mp, și pentru executarea lucrărilor de amenajare a terenului, pe o suprafață de 17,6 ha.

Rezultatele proiectului vor contribui la crearea unei platforme economice pentru populația economic-activă din municipiul Soroca și din regiunea proximă. Subzona Soroca a Zonei Economice Libere Ungheni-Business, se află în regiunea Maternității Soroca.

PUBLICITATE